Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Rihannei îi fug ochii după Alexander Skarsgard

de Redactia Tvmania

Cântăreaţa de 24 de ani a recunoscut că i s-au cam aprins călcâiele după colegul ei din pelicula “Battleship”, potrivit FemaleFirst.co.uk.

Rihanna, despre care tabloidele au speculat că ar avea o relaţie cu un alt actor celebru, adică Ashton Kutcher, a mai spus că s-a simţit intimidată de mai multe dintre starurile de pe platouri.

“Am fost complet intimidată de ceilalţi actori. Dar am avut multe scene cu Taylor Kitsch şi el m-a ajutat foarte mult. Iar Alexander Skarsgard e atât de atrăgător! A trebuit să mă abţin de la a mă holba la el toată ziua. E foarte concentrat şi era foarte dulce pe platouri”, a povestit vedeta.

De asemenea, Rihanna a mai spus că poate părea agresivă, dar că nu se gândeşte prea mult la imaginea pe care o are în faţa oamenilor.

“Câteodată par vulnerabilă, alteori agresivă, dar fac doar ce simt. Imaginea vine după”, a explicat ea.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te