Homepage  / Vedete străine

Riley Keough, despre ultimele clipe petrecute alături de regretata Lisa Marie Presley. „A fost cea mai bună mamă”

Riley Keough, despre ultimele clipe petrecute alături de regretata Lisa Marie Presley. „A fost cea mai bună mamă”
6

de Roxana Mirea,

Riley Keough a vorbit despre ultima amintire pe care o are cu mama ei, regretata Lisa Marie Presley, înainte de decesul subit al acesteia. De asemenea, actrița a mărturisit ce a însemnat mama ei pentru ea și cât de multă suferință i-a cauzat moartea ei.  

Riley Keough, despre ultimele clipe petrecute alături de Lisa Marie Presley 

Riley Keough își va aminti mereu cât de „frumoasă” era mama ei ultima dată când a văzut-o. Într-un interviu de copertă acordat revistei Vanity Fair pentru numărul din septembrie, actrița din „Daisy Jones and the Six” și-a amintit de ultima dată când a văzut-o pe Lisa Marie Presley înainte de moartea acesteia, în ianuarie. Amândouă au participat la o petrecere pentru filmul „Elvis” cu o zi înainte de Globurile de Aur. 

„Am luat cina”, și-a amintit Keough, în vârstă de 34 de ani. „Atunci a fost ultima dată când am văzut-o. Îmi amintesc că m-am gândit la cât de frumoasă era, iar aceasta este cea mai puternică amintire a mea de la cină.” 

„Am trecut prin multă durere și am avut…. părți din mine au murit și am simțit că inima mea a explodat, dar simt, de asemenea…. încerc să mă gândesc cum să formulez asta…. mi-am întărit calitățile care au apărut prin suferință”, a continuat ea. 

„A fost cea mai bună mamă” 

După moartea prin sinucidere a fratelui ei mai mic, Benjamin Keough, în 2020, actrița a spus că „nu a existat o hartă a drumului” și „o mulțime de emoții mari cu care nu știam ce să fac”. Atunci când a murit și mama ei, doi ani și jumătate mai târziu, ea era „familiarizată cu procesul un pic mai mult”. 

Mi se pare declanșator când oamenii spun că fericirea este o alegere, dar în acel moment, am simțit că aveam în față o alegere: să renunț și să las acest eveniment să mă doboare sau să am curajul de a trece peste el”, a adăugat ea. „Am început să încerc să trec peste el și să nu-l las să mă doboare.” 

Ceremony honoring three generations of Presley’s with hand printsIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

Când a fost întrebată cum ar vrea ca oamenii să își amintească de mama ei, Keough s-a gândit mult și a ajuns la o singură concluzie: „A fost cu adevărat unică.” 

Viața pe care a avut-o nu a fost ușoară, iar trădarea pe care a îndurat-o și lipsa unei iubiri adevărate și a unor prieteni adevărați…. Cu siguranță a avut câțiva prieteni și relații grozave în viața ei, dar nu cred că a avut vreodată cu adevărat…. Oamenii veneau după ea încă de când se născuse – vrând ceva de la ea și nefiind cu totul autentici”, a spus ea. 

Riley Keough a adăugat: „A trebuit să-și dezvolte o piele foarte groasă. A fost o prezență foarte puternică și extrem de iubitoare și extrem de loială și un fel de leoaică – o femeie feroce și o mamă cu adevărat minunată. Cred că acesta ar fi rezumatul meu, pentru că sunt fiica ei. A fost cea mai bună mamă.” 

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton