Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Rita din serialul Profu’, la un pas să intre în depresie: „Mi-am revenit foarte greu după perioada cu…”

Rita din serialul Profu’, la un pas să intre în depresie: „Mi-am revenit foarte greu după perioada cu…”

de Andreea Borcilă,

Bibi (19 ani) este una dintre cele mai apreciate actrițe, vloggerițe și artiste din România. A devenit cunoscută după ce a lansat hit după hit, a jucat în serialul Profu’, marca Pro tv, și a dublat voci în producții Disney. Cântăreața nu-și neglijează nici studiile din primul an de facultate, chiar dacă are cursuri online. 

Invitată la Podcastul lui Damian Drăghici, Bianca Mihaela Lixandru (19 ani) a recunoscut că școala online e destul de grea, mai ales că se află în primul an la o facultate de comunicare din București. Celebra vloggeriță nu a mai făcut cursuri în format fizic încă de la jumătatea clasei a XI-a. 

„În online, copiii sunt rușinoși, abia dacă își pornesc camerele, microfoanele. Eu am prins așa jumătate din clasa a XI-a și ultimul an de liceu, cu BAC-ul. Ăla a fost momentul în care m-am gândit că o să intru în depresie. Nu mă mai puteam concentra la ore, reușeam să învăț doar seara târziu. Mi-am revenit foarte greu după perioada cu BAC-ul”, i-a povestit lui Drăghici. 

Ce note a obținut artista la examenul maturității 

Chiar dacă este un influencer de succes și îi ocupă tot timpul, Bibi a trecut cu brio examenul de Bacalaureat anul trecut, luând note de peste 9 la toate materiile, scrie Viva.ro. Mai exact, la Limba și Literatura Română a obținut 9.10, la Istorie a primit 9.40, iar la Geografie – 9.75.

Vloggerița și-a dorit totuși să facă contestație la materia ei preferată și anume, geografia. Rita din serialul Profu’ le-a transmis un mesaj fanilor pe contul ei de Instagram:

„Puteam să vă anunț mult mai devreme despre rezultatele din BAC, dar bineînțeles că Bibi este o nebună și a vrut să facă contestație așa că m-am gândit în ce fel să vă anunț. Mi-am dorit să fac contestație și-o să mă credeți de-a dreptul nebună, contestație fix la materia la care am luat cea mai mare notă, adică la geografie, unde am luat 9,75. Eu știam sigur că lucrarea mea este de 10, deci nu mă așteptam la altă notă la geografie și m-a uimit un pic să văd acolo 9,75”, a spus Bibi pe Instastory, în acel moment.

Poți urmări podcastul integral pe YouTube

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton