Homepage  / Știri

Robbie Williams se antrenează pentru Take That

Robbie Williams se antrenează pentru Take That

de Redactia Tvmania

Cântăreţul britanic a pierdut 20 de kilograme de când se pregăteşte să plece în turneu alături de colegii săi de la Take That, relatează femalefirst.co.uk.

Nick Hollender, instructorul său de fitness, a spus: „Îl pun să alerge pe banda rulantă în timp ce cântă fără să rateze o notă. Trebuie să recupereze şi să ajungă la acelaşi nivel cu Gary Barlow, Mark Owen, Jason Orange şi Howard Donald, care au fost mai des în turnee şi sunt într-o formă mult mai bună”.

Robbie Williams (36 de ani) ajunsese să cântărească 92 de kilograme când locuia în Los Angeles, dar după ce s-a căsătorit cu actriţa Ayda Field (31 de ani), în această vară, a început să se antreneze câte patru ore pe zi.

„Robbie se antrenează ca un atlet cu acte în regulă. Trebuie să ne asigurăm că poate să danseze şi să cânte în acelaşi timp”, a completat Nick Hollender.

Trupa Take That va lansa albumul „Progress” pe 22 noiembrie şi va pleca în turneu în vara lui 2011.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton