Starul de 48 de ani a câştigat circa 75 de milioane de dolari între iunie 2012 şi iunie 2013, potrivit listei anuale publicate de Forbes.
Cea mai mare parte a veniturilor actorului din “Iron Man 3” au venit din proiectul “Răzbunătorii”, pentru care, potrivit contractului său, a primit un procent din totalul încasărilor peliculei.
A fost o mişcare inteligentă din partea echipei actorului, deoarece filmul din 2012 e pe locul trei în topul all-time al peliculelor cu cele mai mari încasări, cu 1,5 miliarde de dolari la nivel mondial.
Pe locul doi după Downey Jr. a fost Channing Tatum (33 de ani), care a câştigat 60 de milioane de dolari în aceeaşi perioadă, iar Hugh Jackman a încheiat podiumul, cu 55 de milioane de dolari.