Homepage  / Articole

Robert Pattinson a părăsit-o pe infidela Kristen

Robert Pattinson a părăsit-o pe infidela Kristen

de Redactia Tvmania

Relaţia dintre Kristen Stewart şi Robert Pattinson, interpreţii rolurilor principale din saga „Amurg”, a fost zguduită de dezvăluirea că prima a avut o aventură cu regizorul Rupert Sanders. Pattinson a hotărât, conform unor surse citate de publicația „People”, să o părăsească pe Stewart. Deși nu a dat până acum niciun comunicat public cu privire la scandalul iscat de Kristen, Robert a decis să își ia bagajele și să se mute din casa pe care o împărțea cu ea.

S-a dovedit astfel că actorul din „Amurg” nu a putut să își ierte iubita, chiar dacă aceasta a spus, în mod oficial, printr-un comunicat, că îi pare rău că l-a rănit și că îl iubește foarte mult.

„Nu sunt sigur dacă ei își vor putea reveni”, a spus o sursă apropiată celor două vedete.

Aceeași persoană a mărturisit că Robert continuă să stea izolat și nu a văzut-o pe Kristen Stewart. Starul britanic ar avea „inima frântă” și ar fi „furios”, a spus sursa.

„Kristen îl iubește mai mult decât orice pe lume. El e tot ce contează pentru ea în acest moment”, a povestit tot prietenul lor.

De unde a început scandalul

Stewart şi Pattinson erau foarte veseli zilele trecute, la festivalul Comic-Con, glumind despre scenele lor pasionale de pe marile ecrane.

La începutul acestei săptămâni însă, publicația „Us Weekly” a prezentat pentru prima oară un material cu privire la infidelitatea lui Stewart. Publicația a publicat și o serie de fotografii în care actrița și regizorul filmului „Snow White and the Huntsman” se sărutau cu foc.

Robert Pattinson, despre infidelitate

Pattinson și-a exprimat părerea referitor la infidelitate cu câteva luni înainte de acest scandal. În numărul din aprilie al revistei Vanity Fair, actorul a spus: „E un lucru pe care nu am putut să îl înțeleg. Și acela e: de ce sunt unii oameni infideli?”.

El a explicat că nu înțelege „impulsul” pe care îl simt unii atunci când „pun coarne” și că nu știe cum poate cineva să „fie implicat concomitent în două relații pentru o perioadă lungă de timp”.

„Dacă aleg să fiu cu cineva, e pentru că vreau cu adevărat asta. Când sunt într-o relație, sunt 100% implicat”, a spus atunci Robert Pattison.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton