Homepage  / Articole

Robert Pattinson şi Kristen Stewart au (iar) probleme

Robert Pattinson şi Kristen Stewart au (iar) probleme

de Redactia Tvmania

După ce Robert Pattinson a început să petreacă din ce în ce mai mult timp cu o altă fată, Kristen Stewart îşi pune semne de întrebare cu privire la relaţia lor, scrie National Enquirer.

Presa internaţională scrie că povestea de iubire dintre cele două staruri din seria „Twilight” nu mai e ce a fost. Se pare că Robert Pattinson şi Kristen Stewart trec printr-o criză majoră, după ce ea a văzut mai multe fotografii în care Robert era alături de o nouă cucerire.

Kristen (21), care a fost răvăşită de problemele apărute între ea şi Rob (25), a zburat de la Los Angeles la Toronto, tocmai ca să poarte discuţii de împăcare cu iubitul ei.

Între timp, actorul din „Twilight” se distra cu Caitlin Cronenberg (foto), fiica de 26 de ani a regizorului David Cronenberg, alături de care Robert va filma următoarea peliculă, „Cosmopolis”.

Kristen este ocupată în prezent cu filmările pentru „Snow White and the Huntsman”, dar este vizibil afectată de problemele din amor. A slăbit şi are ochii plânşi de când Robert a plecat în Canada, cu toate că a asigurat-o că nu este nicio problemă între ei.

„Kristen nu ştie ce să mai creadă despre Rob. El spune ceva, dar face exact opusul. Următoarele luni o să fie decisive pentru Rob şi Kristen. Ea îl iubeşte pe cel mai dorit bărbat din lume, aşa că în orice clipă când va fi departe de el, ea se va îndoi de fidelitatea lui Rob”, a declarat sursa, citată de revista americană.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton