Homepage  / Articole

Robert Pattinson vrea să-şi înfrunte rivalul

Robert Pattinson vrea să-şi înfrunte rivalul

de Redactia Tvmania

Starul englez şi-a pierdut încrederea în fosta sa iubită, Kristen Stewart, şi va încerca să afle ce s-a întâmplat de la regizorul cu care aceasta l-a înşelat.

Sursele din anturajul lui Robert Pattinson (26 de ani) spun că starul nu ştie exact ce s-a întâmplat între Kristen Stewart (22 de ani) şi Rupert Sanders (41 de ani), care au avut o idilă pe platourile de filmare de la „Albă ca Zăpada şi Războinicul Vânător” (2012).

Kristen Stewart a recunoscut că l-a înşelat pe Robert Pattinson săptămâna trecută, iar actorul a decis s-o părăsească.

„Rob vrea să stea de vorbă cu Rupert ca de la bărbat la bărbat, pentru a afla ce s-a întâmplat între el şi Kristen.

Kristen i-a înşelat deja încrederea, aşa că nu poate fi sigur că îi va spune adevărul. Rupert are o familie de salvat, iar Rob crede că nu va avea nimic de pierdut şi va fi sincer cu el”, a explicat sursa.

Robert Pattinson se simte trădat pe două fronturi, pentru că avea încredere în regizorul Rupert Sanders.

„Rob experimentează fazele tipice prin care trece un bărbat înşelat. A fost rănit, apoi supărat, iar acum doar vrea răspunsuri. Nu este pregătit să stea de vorba cu Kristen, ar fi prea dureros pentru el, aşa că va merge la Rupert”.

Situaţia lui Robert Pattinson este cu atât mai dificila cu cât se pregătea s-o ceară în căsătorie pe Kristen Stewart şi cumpărase o locuinţă în Los Angeles pentru ei.

„Robert spera să se însoare cu Kristen şi se pregătea s-o ceară în căsătorie înainte ca ea să admită că l-a înşelat. A cumpărat o casă în Los Angeles şi spera să locuiască împreună multă vreme.

Rob este nervos acum. A părăsit locuinţa şi nu a vorbit cu ea de atunci. Doar au făcut schimb de mesaje”, a precizat o altă sursă.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton