Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Robert Pattison a fost diagnosticat cu coronavirus. Filmările la „The Batman” au fost din nou oprite

de Redactia Tvmania

La doar o zi de la dezvăluirea faptului că celebrul actor Dwayne ‘The Rock’ Johnson a fost diagnosticat pozitiv cu coronavirus – dar între timp s-a vindecat, o altă știre zguduie lumea Hollywood-ului: Robert Pattinson are COVID-19!

 

Robert Pattison, actorul care va juca rolul lui Batman, a fost confirmat cu COVID-19. Producţia filmului a fost oprită la doar câteva zile după ce tocmai reîncepuse, conform The Guardian.

Un purtător de cuvânt  de la studiourile Warner Bros a confirmat că un membru al echipei care lucrează la producţia „The Batman” a fost confirmat cu noul coronavirus, dar nu a oferit nume. Acesta a  precizat doar că persoana respectivă  este în izolare şi filmările sunt întrerupte temporar.  Publicaţiile Vanity Fair şi Hollywood Reporter citează însă surse din cadrul producţiei filmului care spun că este vorba chiar despre starul filmului, Robert Pattinson. Reprezentanții actorului nu au confirmat, dar nici nu au infirmat până acum faptul că Robert Pattinson are COVID-19.

Robert Pattinson interpretează rolul principal în acest film, iar alături de el mai joacă Colin Farrell, Paul Dano, iar Zoe Kravitz o va pune în scenă pe Catwoman.

Filmările au loc în Hertfordshire, Marea Britanie, și se reluaseră de trei zile, după ce în luna martie fuseseră suspendate din cauza pandemiei de coronavirus.

 

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te