Cântăreţul britanic a dezvăluit, pentru revista Live, că se simte pentru prima dată în viaţa lui fericit, la 65 de ani.
Cântăreţul britanic a dezvăluit, pentru revista Live, că se simte pentru prima dată în viaţa lui fericit, la 65 de ani.
Stewart, care a anunţat acum câteva luni că el şi soţia sa de 39 de ani, Penny Lancaster, aşteaptă cel de-al doilea lor copil, a mai spus că a fost cu adevărat fericit doar în ultimii ani, de când şi-a rezolvat problemele cu toţi copiii săi.
El are şase copii din patru relaţii precedente şi încă unul, Alistair (4 ani), cu actuala soţie şi spune că regretă timpul pe care l-a petrecut certându-se cu unii dintre ei.
“Sunt mai fericit. În ultimii trei sau patru ani aşa am fost. Sunt într-un loc unde ador să fiu. Mi-am reparat relaţia cu copii mei. Pentru prima dată în viaţa mea, ne iubim cu toţii, pentru că nimic nu doare mai tare decât să mă cert cu ei”, a explicat Stewart.
Vedeta se referă, probabil, la prima sa născută, Sarah (46 de ani), care a venit pe lume când el avea 19 ani şi a crescut într-un orfelinat până la vârsta de patru ani, când a fost adoptată. Abia recent, cei doi au început să se apropie.
Stewart spune că i-a dat, în sfârşit, adresa sa de e-mail şi că el a învăţat să aprecieze comunicarea online. “Dacă vrei să spui ceva, nu explodează aşa cum s-ar putea întâmpla dacă ai o discuţie în contradictoriu la telefon.