Homepage  / Știri

România, şi anul acesta la Cannes

România, şi anul acesta la Cannes

de Redactia Tvmania

Lista oficială a peliculelor care vor fi vizionate şi vor intra în competiţia Festivalului de Film de la Cannes din acest an (12-23 mai) a fost anunţată ieri, la Grand Hotel din Paris, de directorul festivalului, Thierry Fremaux.

La secţiunea „Un certain regard”, ţara noastră este prezentă cu două titluri: „Marţi, după Crăciun” (de Radu Muntean) şi „Aurora” (de Cristi Puiu, foto).

Până acum, România a câştigat patru premii la această secţiune: premiul „Un certain regard” pentru „Moartea domnului Lăzărescu” (2005, Cristi Puiu) şi pentru „California Dreamin’ (nesfârşit)” (2007, Cristian Nemescu) şi premiul pentru interpretare feminină pentru „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii” (2006, Dorotheea Petre) şi premiul juriului pentru „Poliţist, adjectiv” (2009, Corneliu Porumboiu).

În „Aurora” (cu Luminiţa Gheorghiu), Cristi Puiu joacă şi rolul principal, tatăl divorţat a două fetiţe, care tocmai şi-a dat demisia şi trece printr-o criză existenţială, iar „Marţi, după Crăciun” (cu Maria Popistaşu şi Mimi Brănescu) e povestea unui bărbat care trebuie să aleagă, marţi, după Crăciun, între nevastă şi amantă.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton