Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

România, te iubesc!, 2 aprilie 2023. Sămânță de scandal, o anchetă de Rareș Năstase

de Roxana Mirea,

„România, te iubesc” revine duminică, 2 aprilie 2023, cu o nouă ediție, la Pro TV. Duminica aceasta, Rareș Năstase prezintă ancheta „Sămânță de scandal”.

Sămânță de scandal – anchetă România, te iubesc! – 2 aprilie 2023

Agricultura românească e foarte profitabilă, dacă e făcută la scară largă. E o ramură a economiei în care se câștigă atât din producția la hectar, cât și din subvenții. Chiar dacă cea mai mare pondere a terenurilor se află în domeniul privat, factorul important rămâne statul român. Duminică, de la 18:00, la România, te iubesc!, Rareș Năstase prezintă ancheta: Sămânță de scandal.

Deși vorbim de o agricultură care aduce profituri mari, găsim des insolvență și faliment, în rândul unor jucători mari. Haosul de la ADS, de exemplu, se vede și în modul în care agenția s-a asociat cu mediul privat. Adică e acționar în 68 de societăți comerciale, din care 45, adică 2 treimi, sunt în diverse faze de insolvență. Tot ADS este parte, în acest moment, în 10 dosare penale. Iar de peste 130 de dosare civile se ocupă doar doi oameni, din instituție, așa cum reiese din rapoartele anuale de activitate, de la Agenție”, spune Rareș Năstase.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4

În agricultura de stat, pământul stă neexploatat. Vina e aruncată, justiția neadecvată și orice licitație e… dedicată. „Băieții deștepți nu sunt doar în domeniul energiei, și agricultura oferă surprize similare. De fapt, nu e o surpriză faptul că mai mereu s-au găsit oportuniști care să facă afaceri cu statul sau, mai bine spus, pe spatele statului. Indiferent că vorbim despre pământuri de la consilii locale, județene sau de la Agenția Domeniilor Statului, este evident că multe suprafețe s-au luat „pe ochi frumoși”. Aceste zone fertile au fost și sunt folosite ca mod de a răsplăti anumite firme, pe unii dintre apropiații celor care sunt în cercurile de putere”, spune Rareș Năstase.

Emisiunea România, te iubesc! poate fi vizionată duminică, de la 18:00, pe PRO TV și, în avans, VOYO.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te