Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

„România, te iubesc”, 6 noiembrie 2022. „Oameni și gunoaie”, un reportaj de Alex Dima

de Andra Stana,

„România, te iubesc” revine duminică, 6 noiembrie 2022, cu o nouă ediție, la Pro TV. Duminica aceasta, Alex Dima prezintă ancheta „Oameni și gunoaie”.

„Oameni și gunoaie” – reportaj „România, te iubesc!” – 6 noiembrie 2022

Un munte de deșeuri. O mare de otravă. Interese meschine. Autorități nepăsătoare și victime nevinovate! – Oameni și gunoaie, un reportaj semnat de Alex Dima, despre situația din Maramureș și rezolvarea ei care întârzie, duminică, de la 18:00, la România, te iubesc!.

Baia Mare este înconjurată de munți, mai nou și de munți de gunoaie. În urmă cu 10 ani a fost ales dealul Urniturii pentru a construi o groapă de gunoi. Au trecut 10 ani și maramureșenii încă nu au rezolvare pentru această poveste. S-au cheltuit, însă, zeci de milioane de euro.

Aproape 200 de mii de tone de gunoi stau, de câțiva ani, mărturie a incompetenței autorităților din Maramureș. În alt colț de oraș zac alte 20 de mii de tone de gunoi înghesuit în baloți. Pe malul Săsarului e gunoiul aruncat ani la rând de primărie. Orașul e înconjurat de halde de steril din care otrava se scurge în ape. Acestă parte de România e otravită și își omoară încet, dar sigur, oamenii.

Ani la rând, cei responsabili n-au fost în stare să construiască o groapă de gunoi. Bani au avut, dar i-au cheltuit fără rezultat. Duminică, de la ora 18:00, la România, te iubesc!, vedem cine sunt vinovații și, mai ales, cum acționează autoritățile locale pentru rezolvarea situației.

Emisiunea România, te iubesc! poate fi vizionată, în avans, pe VOYO.

Sursa foto: Pro TV

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te