Homepage  / Articole

Românii se bat pentru primăvara europeană

Românii se bat pentru primăvara europeană

de Redactia Tvmania

Trei echipe româneşti joacă azi şi mâine în a cincea etapă a grupelor Europa League, iar singura dintre ele care nu mai are şanse la primăvara europeană e Rapid.

În rest, Steaua şi FC Vaslui se pot califica chiar din această rundă, în cazul unui joc favorabil al rezultatelor şi al unor victorii în partidele respective, bineînţeles.

Cea care deschide balul e Rapid Bucureşti, care îi întâlneşte pe teren propriu pe israelienii de la Hapoel Tel-Aviv, singurii pe care i-a învins până acum în Grupa C.

În rest, cele două înfrângeri cu Legia Varşovia şi eşecul de pe teren propriu cu PSV Eindhoven au decis, din păcate, eliminarea echipei din competiţie, indiferent de rezultatele din următoarele două meciuri.

Vaslui se califică dacă bate pe Lazio

Mâine, Steaua se deplasează la Gelsenkirchen pentru a da piept cu cei de la Schalke, cu care au remizat în tur, pe teren propriu, scor 0-0. O victorie cu nemţii i-ar duce pe Cristi Tănase (foto) şi compania la egalitate de puncte cu aceştia, pe prima poziţie a grupei, dar asta doar dacă Maccabi Haifa nu va învinge pe AEK Larnaca.

Oricum ar fi, Steaua încă păstrează şanse de calificare chiar şi în cazul unui egal, dar trebuie să spere şi că cei de la Maccabi nu vor avea câştig de cauză în ultimele lor două meciuri.

FC Vaslui va primi apoi vizita italienilor de la Lazio Roma, cu care au remizat chiar pe Olimpico, în primul meci din grupă, scor 2-2. Elevii lui Viorel Hizo se califică garantat în cazul unei victorii, iar o remiză la un scor mai mic decât cel din tur le-ar da de asemenea prima şansă, dar i-ar obliga şi să câştige ultimul lor meci din Grupa D, cu elveţienii de la Zürich.

Iată programul complet al meciurilor din Europa League, pe posturile autohtone:

Azi

20:00, Dolcesport, Celtic – Atletico Madrid

22:00, Dolcesport 2, Standard Liège – Hannover

22:00, Dolcesport, Tottenham – PAOK Salonic

22:00, Pro TV, Rapid – Hapoel Tel Aviv


Mâine

20:00, Pro TV, Schalke – Steaua

20:00, Dolcesport, AEK Larnaca – Maccabi Haifa

20:00, Dolcesport 2, AEK Atena – Anderlecht

22:00, Pro TV, FC Vaslui – Lazio

22:00, Dolcesport 2, Sporting – Zürich

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton