Homepage  / Cinema / Netflix

Romanul „Persuasiune” de Jane Austen este adaptat concomitent în două pelicule diferite

Romanul „Persuasiune” de Jane Austen este adaptat concomitent în două pelicule diferite

de Redactia Tvmania

Povestea din ultimul roman semnat de Jane Austen, „Persuasiune”, va sosi în curând pe marile ecrane, în două versiuni - una cu Dakota Johnson și una cu Sarah Snook în rolul principal. 

Romanul „Persuasiune” este ultimul pe care Jane Austen a reușit să-l încheie și a fost publicat în 1817, la șase luni după moartea scriitoarei. Eroina sa este Anne Elliot, o englezoaică de 27 de ani care se mută cu familia la Bath pentru a scăpa de datorii. Când familia ei își închiriază vechea casă amiralului Croft și soției lui, Anne îl reîntâlnește pe fratele acesteia, căpitanul de marină Frederick Wentworth, abia întors din război. Anne fusese logodită cu el în urmă cu șapte ani și încă îl iubește, dar Frederick pare să aibă o nouă relație. Anne este, și ea, curtată de un văr, iar căsătoria cu el ar ajuta-o să răscumpere casa în care a copilărit. 

Romanul „Persuasiune” a inspirat piese de teatru și producții TV, dar nu a atins niciodată notorietatea romanelor „Mândrie și prejudecată” sau „Emma”. 

 

Cine sunt protagonistele

Recent, s-a anunțat că Dakota Johnson (31 de ani), devenită celebră după apariția în populara franciză „Cincizeci de umbre ale lui Grey”, o va juca pe Anne Elliot în viitoarea ecranizare Netflix după romanul lui Jane Austen. Reputata regizoare de teatru Carrie Cracknell va debuta în cinema cu această „abordare modernă și plină de spirit” a poveștii, cu o Anne Elliot prezentată ca o tânără nonconformistă și emancipată, care trăiește cu familia ei snoabă, aflată în pragul falimentului. 

Povestea din „Persuasiune” va mai avea însă o variantă, anunțată din septembrie trecut, produsă de BBC Film (sunt șanse mari ca această variantă să fie de epocă). Actrița de 33 de ani Sarah Snook, nominalizată la Emmy pentru rolul din serialul HBO „Succesiunea”, o va juca, și ea, pe Anne Elliott, iar Joel Fry („Urzeala tronurilor”, „10.000 î.Chr”, „Yesterday”) va fi Frederick Wentworth. Filmul este în pre-producție și va fi regizat de Mahalia Belo, după un scenariu al dramaturgului Jessica Swale. Data lansării nu a fost anunțată pentru niciunul dintre filme.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton