Homepage  / Știri / Televiziune

FOTO: Ce s-a întâmplat la „Te cunosc de undeva!”

FOTO: Ce s-a întâmplat la "Te cunosc de undeva!"

de Redactia Tvmania

Noi transformări spectaculoase au cucerit sâmbătă seară publicul la „Te cunosc de undeva!”. Cea mai spectaculoasă transformare, apreciată atât de cei patru juraţi cât şi de concurenţi, a fost Annie Lenox, rol care i-a adus Ronei şi premiul ediţiei.

Asemănarea uluitoare dintre cele două artiste i-a lăsat fără cuvinte pe toţi cei aflaţi pe platoul de filmare, Rona bucurându-le sufletele cu o interpretare vocală de senzaţie.

Niciunui concurent nu i-a fost uşor în această galã, însă pe Rona ruleta a pus-o într-o mare mare dificultate.

„După Madonna, care nu pronunţă mai bine de jumătate de cuvânt, personajul meu din această seară îl silabiseşte în întregime, ca la operă. Cu un amestec între operă şi cabaret, m-am simţit ca Morticia Addams. E cel mai ofertant personaj de pânã acum, care sper să îmi aducă doar 12. Dar nu din mai multe bucăţi, ci pe şleau!”, a mai glumit artista.

Şi iată că aşa s-a şi întâmplat. Şi-a intrat extraordinar în rol şi i-a fascinat pe toţi. Ozana a terminat în lacrimi jurizarea:

„Rona, mi-ai umplut inima de o mare bucurie. M-ai emoţionat rău în seara asta!”.

Tania Popa, invitatul special al juriului a completat: „E o combinaţie teribilă: să fii o actriţă atât de bună şi să cânţi atât de frumos!”

Sâmbăta viitoare, de la 20.30, noi transformări incredibile îi aşteaptă pe telespectatori la „Te cunosc de undeva!”, concurenţii dând viaţă şi de această dată unui spectacol savuros. Pe scena transforming show-ului vor strãluci:  ANDA – Katy Perry , SONNY – D’BANJ, SIMONA – MARIA TANASE, ANDREI – ANNA LESKO,  RONA – TINA TURNER,  PEPE – AUREL MOLDOVEANU, Jo – DEMIS ROUSSOS,  SERBAN – JULIO IGLESIAS.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton