Homepage  / Vedete româneşti

Rona Hartner, noi informații de la medici. Anunțul făcut de artistă. „Mi-a interzis să mai urc pe scenă”

Rona Hartner, noi informații de la medici. Anunțul făcut de artistă. „Mi-a interzis să mai urc pe scenă”

de Redactia Tvmania

Rona Hartner trece prin niște momente extrem de grele. După ce a învins cancerul la colon și la ficat, artista a primit, în urmă cu două săptămâni, un nou diagnostic sfâșietor de la medici: i-au descoperit un alt cancer, în stadiul patru, cu metastaze. Acum artista s-a întors la Paris, unde a primit noi informații de la medici, care i-au interzis să mai urce pe scenă sau să mai conducă.

După ce a făcut public diagnosticul, cântăreața trebuia să susțină un concert la Tulcea, dar a fost nevoită să plece din nou la Paris, pentru că avea o programare la un medic renumit. Ea a dezvăluit într-un filmuleț pe rețelele de socializare ce a aflat de la medicii. Cântăreața și-a anunțat fanii care o așteptau să participe la un concert în Tulcea că nu mai poate ajunge, din păcate, pentru că medicul i-a interzis să mai cânte.

„În momentul de față, la mine este ziua și încercarea”, și-a început Rona live-ul pe Facebook. În ciuda problemelor de sănătate, Rona pare destul de puternică și în filmuleț își păstrează zâmbetul pe buze.

„Am fost la Paris la un profesor doctor, care mi-a dat un tratament pe care trebuie să-l fac cu chimioterapia, despre care aflu ce este peste două zile. Mi-a interzis să mai urc pe scenă. I-am spus că totuși e viața mea și mi-a zis: ‘În viață trebuie să înțelegi când sunt niște schimbări și să le accepți. Tu ești acum la o turnură unde e o schimbare’. I-am zis că o să-mi fie foarte complicat. Și nu e numai asta. Trebuie să-mi las baltă prietenii care mă așteaptă pe scenă, agenții, managerii, care au făcut afișe, publicul, vocația mea de a cânta, iar asta nu e ușor, mai ales că acum două săptămâni nu era deloc vorba de așa ceva, deci ziua și schimbarea, cum am zis”, a povestit Rona, care tusește chiar și în timp ce vorbește.

Rona nu mai are voie nici să coboare scările singură

Artista a dezvăluit că este nevoită să renunțe la dulciuri și să țină un regim strict, fapt pentru care își ia puterea, așa cum face de ceva timp, din credință. Rona a dezvăluit că citește zilnic din Biblie și încearcă să rămână optimistă ca să aibă forță de a continua lupta cu boala. Mai mult, ea a dezvăluit că s-a apucat să scrie o carte despre problemele prin care trece.

„Cu cancerul ăsta, cu problemele astea, mi s-a dat peste cap programul, mă apuc eu acum să scriu o carte, sigur, că de azi dimineața scriu încontinuu, sigur fac eu ceva din chestia asta, dar aveam și eu niște planuri, niște concerte, aveam niște proiecte, și de vacanță. Începând de acum nu mai am voie să conduc, din cauza metastazelor la creier, nu mai am voie să urc pe scenă, nu mai am voie să cobor scările singură. Am voie să mă plimb în jurul casei vreo cinci kilometri pe zi, ca să se oxigeneze corpul, și am voie să stau în pat. E foarte puțin pentru un artist. În viața mea n-am avut așa program de stat în pat și gândit. Dar cam asta am voie să fac”, a continuat artista.

„Când îmi dau seama de situația asta, dar nu cumva nu mai e lupta mea, ci a lui Dumnezeu? Așa că eu cu toată familia mea am decis ca de la 1 august să începem postul Sfintei Mării. Și așa nu mai pot să iau avionul, nu mai pot să conduc propria mașina, de ce să nu fac un post. O să încep postul pentru că atunci când Dumnezeu îți ia forța aia pe care o aveai tu, vrea să depinzi doar de forța Lui, iar momentele astea sunt rare. Nu mai e lupta ta, e lupta Lui (…) Am o pleiadă de doctori care se ocupă de mine. Lupta poate nu e a mea”, a mai spus Rona Hartner în filmuleț.

Rona tușea de ceva vreme și nu știa ce se întâmplă cu ea

Într-un interviu pentru Antena Stars, artista a recunoscut că a primit în lacrimi vestea de la medici. În ultima perioadă, Rona Hartner a mers la mai multe controale medicale, atât în România, cât și în Franța. Vedeta tușea de ceva vreme și nu știa ce se întâmplă cu ea. În urma unei radiografii la plămâni, medicii i-au explicat că are cancer. Acum, ea așteaptă rezultatul biopsiei.

„Practic de două luni tușeam continuu. Am fost să văd foarte mulți doctori în Franța, care nu mi-au găsit niciun diagnostic. Și atunci m-am dus în România la un pneumolog român, foarte bun, care m-a auzit o singură dată tușind și m-a trimis imediat la radiografie. Mi-a zis că s-a găsit o pneumonie atipică și mi-a zis doctora că după părerea ei, este ceva mult mai grav”, a adăugat artista.

Chiar dacă a primit diagnosticul în lacrimi, vedeta nu se lasă. „M-am dus în Franța și am început să fac niște investigații și pe 12 iulie mi-a picat diagnosticul, pentru că cine caută, găsește. Diagnosticul spunea pur și simplu că am cancer în faza patru, deja este cu metastaze.

Recunosc că pe moment am plâns, pentru că nu m-am așteptat la asta. A fost un șoc, dar mi-am dat seama că Dumnezeu mă iubește și că dacă această boală a ajuns la mine iarăși este pentru că prima dată nu a fost tratată bine, pentru că a fost și oricum e altă boală. (…) M-am epuizat anul ăsta mult prea mult’, a mai spus vedeta.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton