Homepage  / Televiziune

ROventura, 17 iunie 2023. Incursiune de vis pe Riviera Turcească

ROventura, 17 iunie 2023. Incursiune de vis pe Riviera Turcească
10

de Andra Stana,

ROventura își continuă călătoria de poveste pe Riviera Turcească și ne invită la Ayvalîk, una dintre cele mai ospitaliere destinații turistice de la Marea Egee.

ROventura, ediția de sâmbătă, 17 iunie 2023

Al doilea și totodată ultimul episod ROventura de pe Coasta de Turcoaz a Turciei începe însă acolo unde George Mihai și Andreea Străvoiu l-au încheiat pe primul, la Burhaniye, pe tărâmul livezilor de măslini și-al plantelor aromatice. Episodul este difuzat sâmbătă, 17 iunie 2023, pe Kanal D.

Uscarea și deshidratarea plantelor de leac, precum și-a fructelor proaspete constituie a doua tradiție importantă din zonă, după producerea uleiului de măsline.

Este foarte interesant să pătrundem în tainele acestor îndeletniciri, dar să nu uităm că suntem, totuși, pe Riviera Turcească, și-ar fi păcat să nu ne bucurăm mai mult de istoria, tradiția și frumusețea naturală a acestor meleaguri, așa că ne îndreptăm, alături de roventurieni, spre Ayvalîk.

ROventura, 17 iunie 2023. Incursiune de vis pe Riviera TurceascăIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

Prima oprire o facem la Kucukkoy, satul artiștilor, o așezare ca o carte poștală, colorată și atractivă, din multe puncte de vedere. Odata ajunsi aici, aflam istoria interesanta a acestui sat, devenit astăzi o destinație în sine, de neratat.

Plimbarea și căldura ne vor determina să tragem către un minunat loc de cazare, unde ne vom bucura de o binemeritată pauză de recăpătare a puterilor, înainte de turul prin centrul vechi al stațiunii. Activitățile de agrement sunt pentru toate gusturile, iar oferta hotelieră, le fel de  generoasă.

Călătoria noastră continuă, apoi, în Centru vechi Ayvalik – un conglomerat de culturi și o mixtură de elemente de arhitectură care îți fură privirile, la fiecare pas. Pentru o gura de cafea turcească ajungem la Cafeneaua… Diavolului, cum au fost și sunt porecliți proprietarii, de trei generații încoace, care este unul dintre cele mai vechi și mai faimoase locuri de popas din Ayvalîk.

Călătoria pe rivieră, dar și în Turcia, în general, se poate transforma ușor într-una a descoperirilor culinare, pe care le vom incerca și noi. La tot pasul te îmbie mirosuri fel de fel, iar cel de kokorec e aproape la fel de greu de ignorat ca al tradiționalilor noștri mititei.

Tradițional în Anatolia, dar și în Balcani, preparatul acesta e pe lista scurtă a celor pe care trebuie să le-ncerci, măcar o dată-n viață. Restaurantele pescărești au adus faimă insulei Cunda pentru mesele de tip Mezze pe care le servesc aici, după rețete vechi, grecești, dar și cu influențe turcești. Perla arhipelagului, insula Cunda este a patra, ca mărime, din Marea Egee, și singura locuită permanent, încă din cele mai vechi timpuri.

Nu ratați o ediție de colecție ROventura, sâmbăta, de la ora 15:00, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, la Kanal D.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton