„ROventura” ne invită sâmbătă, de la ora 15:00, la Kanal D, să pășim împreună pe tărâmul legendar al Buzăului, într-un ținut de-o frumusețe rară, care, odată descoperit, ne va răsplăti cu amintiri pentru întreaga viață.
de Andra Stana,
„ROventura” ne invită sâmbătă, de la ora 15:00, la Kanal D, să pășim împreună pe tărâmul legendar al Buzăului, într-un ținut de-o frumusețe rară, care, odată descoperit, ne va răsplăti cu amintiri pentru întreaga viață.
Alături de George Mihai și Andreea Străvoiu pornim într-o călătorie inedită, spre curbura Carpaților, în munții Siriului. Alături de roventurieni ne oprim, pentru început, la cel mai nou geoparc internațional UNESCO. Aflat la limita dintre dealuri și munți, Geoparcul ”Ținutul Buzăului” este un teritoriu rural întins pe o suprafață de peste o mie de kilometri pătrați și cu o populație de aproximativ 43 de mii de munteni. Chihlimbarul de la Colți, trovanții de la Ulmet, munții de sare de la Meledic, Focul Viu și Vulcanii Noroioși sunt cele mai renumite atracții ale acestui areal pitoresc.
Drumul până aici e un spectacol pe cinste, iar plimbarea pe acest tărâm reprezintă o experiență pe care fiecare român ar trebui să o trăiască, măcar o dată-n viață! Fie că este vorba de conuri sau de caldere, de vulcani mari sau liliputani, aici poți vedea erupțiile cu ochii tăi. Incredibil ce magnet reprezintă acest pământ fără viață, ce atracție sunt aceste conuri cu lavă rece și cenușie, unice în întreaga Românie. Această minune naturală unică în țară uluiește, ori de câte ori este admirată de aproape.
De la Vulcanii Noroioși, înapoi spre zona de munte a Buzăului, traseul își face loc, șerpuit, printre dealurile aride și se deschide, apoi, spectaculos. La fel cum vom descoperi în continuare, la cel mai mare ansamblu arhitectural din sud-estul Europei, Măgura.
Nu ratați sâmbătă, de la ora 15:00, o nouă ediție „ROventura”, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, la Kanal D.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 38Credit foto: BLC Media