ROventura, ediția de sâmbătă, 8 aprilie 2023
Împreună cu George Mihai și Andreea Străvoiu, gazdele emisiunii, coborâm în inima de sare a Transilvaniei pentru a vedea cu ochii noștri minunea din adâncuri. Nu-i de mirare că salina Turda adună anual vizitatori cât populația județului Cluj la un loc. Ajunși aici, bătrâna Potaissa, leagănul de civilizație a sării, ne întâmpină cu unul dintre cele mai emblematice și vizitate locuri din țară. O istorie săpată în sare, vreme de peste 600 de ani și reamenajată în 2010, salina Turda este considerată astăzi una dintre minunile turistice ale Europei. Aici avem parte de distracție, dar și de o cură zdravănă de sănătate, îndeosebi pentru cei cu afecțiuni respiratorii.
Ieșim la lumină și ajungem să descoperim și alte atracții de pe aceste meleaguri. Al doilea oraș al județului Cluj cunoaște o dezvoltare fantastică, cu turismul printre principalele motoare, iar salina e un exemplu de bună practică.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10
Deși sunt urme ale locuirii din cele mai vechi timpuri, așezarea este cunoscută mai degrabă din vremea dacilor și, mai apoi, a ocupației romane, sub numele de Potaissa.
Ne continuăm apoi, periplul, prin Turda, pentru că vom trece pragul Bisericii Sovagailor, și nu numai, unde vom cunoaște preoți ce ne vom lumina sufletele.
Nu ne despărțim de locurile acestea până nu închinăm un gând bun și-n biserica celor trei provincii românești, așa cum e cunoscută Catedrala Ortodoxă din inima Turzii. Minunata lucrare dar și povestea oferită de părinte reprezinta cu-adevărat o lecție de tradiție și unitate, de credință și iubire.
Nu ratați, sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, o nouă ediție „ROventura”, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, numai la Kanal D.
Credit foto: BLC Media
Citește și: