Homepage  / Filme Online / Netflix

Rowan Atkinson, schimbare uimitoare de look pentru noul său rol din serialul Netflix „Man Vs Bee”

Rowan Atkinson, schimbare uimitoare de look pentru noul său rol din serialul Netflix „Man Vs Bee”

de Redactia Tvmania

Aflat la filmările noului serial Netflix „Man Vs Bee”, actorul Rowan Atkinson, cunoscut în toată lumea ca interpret al celebrului Mr. Bean, a afișat un look diferit față de cel pe care îl cunoaștem, scrie dailymail.co.uk.

Rowan Atkinson (66 de ani) a fost văzut recent la filmările pentru noul său serial de comedie „Man Vs Bee”, care se va vedea pe Netflix. Actorul britanic purta o cămașă în carouri, jeanși gri și pantofi sport maro și discuta, pe stradă, cu cineva din echipa de filmare. Detaliul care a atras însă atenția a fost părul ceva mai lung decât de obicei impus de personajul pe care îl joacă în viitorul serial. 

Nu se știu încă prea multe detalii despre acest personaj, în afară de faptul că Rowan Atkinson va face uz de ceva gaguri fizice pentru a interpreta un bărbat aflat într-o reședință de lux care se simte agasat de o albină și începe să se lupte cu ea, răvășind întreaga locuință. 

Producția „Man Vs Bee”, creată de Rowan Atkinson și Will Davies (care au mai colaborat la filmele din cunoscuta franciză „Johnny English”), va avea zece episoade de câte zece minute. 

Rowan Atkinson, care l-a interpretat pe Mr. Bean în perioada 1990-2007, și-a transformat originalul erou într-unul dintre cele mai reușite personaje comice din Marea Britanie. Ultima oară când Rowan Atkinson a jucat rolul acestuia a fost în filmul „Mr. Bean în vacanță”/„Mr. Bean’s Holiday” (2007), deși actorul a avut o apariție specială și în 2012, în spectacolul live din cadrul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra. Actorul a interpretat, de asemenea, vocea personajului în serialul animat „Mr. Bean: The Animated Series” (difuzat între 2002 și 2019). 

Deși a declarat recent că nu mai are de gând să-l joace vreodată pe Mr. Bean, fiindcă „presupune o responsabilitate mult prea mare”, se pare că vechiul său prieten și colaborator de pe vremea când studiau la Oxford, regizorul și scenaristul Richard Curtis, l-a făcut să se răzgândească. Mai mult, se pare că cei doi lucrează acum la un proiect de serial care va fi produs de Curtis. Acesta îl va avea în centru pe Mr. Bean în ipostază mai vârstnică și încă nu are titlu. 

Potrivit publicației Sun, Richard Curtis (64 de ani), ar fi declarat: „Old Bean este ceea ce ne gândim acum să facem, pentru fanii personajului, care au devenit și ei mai morocănoși o dată cu vârsta”. 

Richard Curtis este scenaristul unora dintre cele mai de succes comedii romantice britanice, printre care „Patru nunți și o înmormântare”, „Bridget Jones: La limita rațiunii” sau „Pur și simplu dragoste” (la care a fost și regizor). El a mai colaborat cu Rowan Atkinson la celebra parodie istorică „Blackadder”, dar și la „Bean – O comedie dezastru” și la „Mr. Bean în vacanță”, la care a scris scenariul. 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton