“Ei bine, a sosit momentul să-mi iau rămas bun de la Pro TV. A fost poate cea mai dificilă decizie a vieţii mele şi nu, n-am luat-o în urma unui impuls de moment, ci am cântărit-o 18 luni.
Probabil că se vor specula multe idei pe seama plecării mele din cel mai mare trust media, însă ce pot să vă spun este că niciodată n-am să vorbesc de rău acest trust, ba din contră, am numai cuvinte de laudă la adresa lui”, a zis ea.
Roxana şi-a amintit, cu această ocazie, de prima ediţie pe care a prezentat-o:
“Nici nu-mi vine să cred că au trecut 13 ani de când lucrez în familia Pro TV. În toamna lui 2000 făceam cunoştinţă, pentru prima dată, cu “sticla”, atunci când am participat la casting-ul pentru emisiunea “ProMotor”. Publicul m-a votat şi aşa am ajuns la cârma celei mai longevive şi mai cunoscute emisiuni auto”.
În continuare, ea se va ocupa de două proiecte, care au legătură cu lumea auto: o şcoală de şoferi, renumită în România, a cărei imagine este, iar celălalt este Guidare Pilotare, şcoala de pilotaj şi conducere defensivă, pe care a adus-o în România împreună cu doi prieteni de-ai ei.
“De la 18 ani muncesc, însă este pentru prima dată când sunt propriul meu şef şi este al naibii de bine”, a explicat ea, tot pe blog.