Homepage  / Știri

Roxana Ionescu vrea să devină pilot de curse

Roxana Ionescu vrea să devină pilot de curse

de Redactia Tvmania

Vedeta Antenei 1, alături de pilotul Adrian Grigore, au fost forlighteri  (forlight - mașina care deschide traseul pe care trebuie să meargă ceilalți competitori), iar Roxana Ionescu a îndeplinit cu mult succes rolul de co-pilot.

„Am făcut dictarea  pentru Adi, practic i-am indicat capcanele traseului, sau cartografierea drumului, și am avut emoții așa de mari, dar cei din echipa Biv Rally Team  mi-au spus că m-am descurcat bine, m-au incurajat”, a declarat Roxana.

„Dacă stau bine să mă gândesc cred că asta e visul meu de când eram mică, mică: să merg, în mașină, cu tatăl meu, cu cea mai mare viteză! Atunci nu știam ca  asta înseamnă, de fapt, să fii pilot de curse, ce presupune și mai ales câtă muncă trebuie să depui. Dar nu m-am lăsat și uite că până la urmă visul meu s-a îndeplinit:  în week-end am participat ca și co-pilot la primul meu raliu, Raliul Iasului”, a mai spus Roxana.

De altfel, prezentatoarea rubricii „Bună dimineața, sănătate!” din cadrul matinalului „Neatza cu Răzvan și Dani”, a primit din partea organizatorilor Cupa de debut feminin a  raliului.

„Îmi doresc să devin pilot și, de altfel, m-am și înscris la o școală de pilotaj, pe care o fac cu drag. E o provocare, e greu, recunosc.  Îmi va fi rușine dacă nu pot să țin pasul  cu profesioniștii, de aceea trebuie să muncesc și mai mult.  Prietenii mă încurajează, la fel și echipa. Mama însă stă cu frică în sân, a și plâns, dar până la  urmă a înțeles că asta este ceea ce-mi doresc să fac”, a încheiat Roxana.

Pentru anul viitor, Roxana Ionescu are planuri mari: să se înscrie la primul raliu al anului 2014, cel de la Brașov, și apoi să participe la câteva etape ale Campionatului  Național de Viteză în Coastă.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton