Participarea la “Bravo Ai Stil”, reprezintă pentru ea, un pas important în carieră și totodată, o provocare. Își dorește foarte mult ca publicul să o cunoască și ca om, ca personalitate și nu în ultimul rand, sa o perceapă ca pe o femeie cu stil.
„Îmi doresc foarte mult ca publicul să mă cunoască nu numai prin prisma artistului Roxana Nemeș, dar să îmi cunoască și personalitatea. Este un show de divertisment, îmi plac aceste provocări, sunt mereu deschisă, de aceea am acceptat această propunere. Simt că voi oferi mai multe publicului, iar prin intermediul acestei emisiuni o pot face. Îmi doresc să învăț despre stil mai mult; ca artist, o echipă se ocupa de mine și nu mă interesa atât de mult pânî în acest moment acest aspect. Sper să fiu pe placul tuturor, am emoții uriașe”, a spus Roxana Nemeș.
Roxana Nemes cântă de la vârsta de 4 ani, părinții ei fiind cei care i-au descoperit talentul, în momentul în care aceasta a cantât în fața a peste 2000 de spectatori. Au urmat 8 ani de balet, periodă în care a câștigat numeroase concursuri de muzică și dans.
Roxana Nemes a absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universitatii Bucuresti. Succesul pe plan artistic l-a cunoscut in anul 2010, cu primul single “Give a little more”, care a fost semnat cu cea mai mare casa de productie din Franta. Dupa aceasta perioada, artista a strans in palmares, numeroase premii precum din cadrul: “Romanian Top Hits”, “Best New Act” si “Best Girl Act” .