Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Ruddy Rodríguez face 25 de ani de carieră

de Redactia Tvmania

Pe 20 martie, anul acesta, a împlinit 43 de ani de viaţă şi, tot anul acesta, 25 de carieră.

2010 este un an plin pentru fermecătoarea venezueleană. Multe contracte, o aniversare, premii… dar şi un scandal sexual. Destule motive ca să vă povestim despre fosta «Mala Mujer», Ruddy Rodríguez

Model, actriţă, cântăreaţă şi prezentatoare de televiziune, Ruddy Rosario Rodríguez de Lucía a reuşit încă din adolescenţă să se facă remarcată pentru frumuseţea ei.

În 1985, participă la primul ei concurs de „Miss Venezuela”, pe care îl câştigă, şi reprezintă ţara sa la „Miss World”, clasându-se pe locul 3. Apoi, ia cursuri intense de actorie.

„Anii au trecut foarte repede. Mă uit în urmă şi, când văd 25 de ani, nu mă simt deloc bătrână. Mai degrabă aş spune că mă simt mai fericită, relaxată şi mai realizată decât oricând.

Mă bucur că muncesc, că am multe angajamente şi că sunt solicitată în continuare. Şi mă gândesc că sunt abia la jumătatea cursei cu multe obstacole, care este viaţa”, povesteşte actriţa într-un interviu recent.

Roluri diferite

Anul trecut, actriţa a jucat în filmul „Venecia”, alături de Alfonso Poncho Herrera din „Rebelde”, iar pelicula a fost premiată la Festivalul de Film din Canada.

„Filmul a avut cele mai mari încasări din 2009, în Venezuela, şi m-am simţit mândră că am făcut parte din distribuţie. A stat luni întregi în cinematografe, cred că în jur de 17 săptămâni, ceea ce înseamnă un mare record pentru orice producţie de acest fel”, spune ea.

Anul acesta, joacă în telenovela „Salvador de Mujeres”, un rol diferit de tot ce a făcut până acum, şi se pregăteşte, în viitor, pentru o piesă de teatru, pentru care a primit o ofertă avantajoasă.

„Mi-aş dori să vină cât mai multe oferte din patria mea natală. Nu sunt foarte scumpă, am un tarif la fel ca toate celelalte actriţe şi cred că mă pot avea în producţiile lor mulţi dintre producătorii cu care am mai lucrat până acum.

Sunt deschisă tuturor posibilităţilor şi ofertelor care mi se fac şi care sunt roluri foarte interesante”, declară Ruddy.

Probleme în amor

Viaţa particulară a actriţei nu este lipsită de peripeţii, cel puţin în ultima vreme, semănând tot mai mult cu o telenovelă.

De curând, spunea că este „fericită că toate lucrurile bune se întâmplă în viaţa mea acum”.

Deşi declara că abia aşteaptă să fie cerută în căsătorie de iubitul ei – toreadorul Juan Rafael Restrepo, care i-a dat deja inelul de logodnă -, actriţa s-a văzut târâtă într-un nou scandal.

Presa sud-americană scrie despre Ruddy Rodríguez că ar avea o relaţie cu nimeni altul decât preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez.

„Ne cunoaştem pentru că am fost la el într-o audienţă. Însă nimic mai mult, nu poate fi vorba de o relaţie amoroasă. Am un iubit şi vreau să mă căsătoresc cu el”, insistă vedeta

Cu toate acestea, actriţa este cunoscută drept o mare  devoratoare de bărbaţi, având un divorţ la activ şi mai multe relaţii cu actori celebri, parteneri de filmare, dar şi cu unul dintre foştii ei impresari.

Afaceri de star

Dincolo de cariera sa de actriţă, Ruddy este şi o femeie de afaceri de succes. A lansat câteva albume muzicale, a fost imaginea mai multor produse (a unei linii de costume de baie, de exemplu) şi are chiar şi o gamă de produse cosmetice cu numele ei.

„M-am gândit că unei femei nu trebuie să-i lipsească din geantă produsele cosmetice şi de aceea am lansat linia cosmetică «El indispensable», povestea actriţa. Ruddy Rodríguez a organizat şi campanii umanitare, de ajutorare a sinistraţilor din Venezuela.

„Îmi place să ajut oamenii şi de aceea m-am implicat în aceste campanii. A fost dificil, dar aşa am simţit”, a povestit Ruddy.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te