Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Ruxandra Gheorghe Negrea, între limba română și familie. „Fetele noastre știu că orice este negociabil, mai puțin școala și educația”. EXCLUSIV

de Cătălina Matei,

Prezentatoarea emisiunii „Care pe care” de la TVR 1 ar putea oricând să schimbe studioul cu o sală de clasă, căci Ruxandra Gheorghe Negrea stăpânește perfect limba română. De altfel, a și predat înainte ca televiziunea să se transforme în a doua casă. În plus, vedeta TVR exersează din plin gramatica și cu cele trei fetițe ale sale.

Care pe care” este cea mai nouă emisiune-concurs dedicate limbii române, de la TVR 1, difuzată de luni până joi de la ora 18.00, iar Ruxandra Gheorghe Negrea crede cu tărie că televiziunea poate însemna și educație, nu doar distracție. Și cum de 20 de ani încoace tot realizează emisiuni în care limba română ese în centrul atenției, s-ar putea tranforma oricând într-o profesoară.

În plus, competențele sale sunt puse la încercare și acasă, de către cele trei fetițe: Natalia (9 ani) și gemenele Alexandra și Letiţia (6 ani). Puștoiacele urmăresc și ele cu mare interes emisiunea prezentată de mama lor la TVR 1.  Mai multe aflăm din cele ce urmează…

De mai bine de 20 de ani, limba română reprezintă „obiectul muncii” tale. Care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le tot întâlnești de când ai intrat în televiziune?

Chiar titlul emisiunii „Care pe care” se referă la una dintre greșelile cele mai frecvente și mai supărătoare pe care o tot auzim de două decenii încoace – folosirea lui „care” în locul sintagmei „pe care”. La începutul anilor 2000 le propuneam trecătorilor să analizeze titlul unui film: „Blondă care o iubesc trădează”. Desigur, era o capcană gramaticală care avea ca scop atenţionarea vorbitorilor ca „pe” nu a fost concediat și ca locul lui este lângă „care”, atunci când cere cazul acuzativ. În schimb, spunem: „melodia care îmi place a devenit un hit” (că „şlagăr” nu prea mai spune nimeni). Alte greșeli care au persisitat în toți acești ani sunt și „ora doisprezece”, în loc de „ora douăsprezece”; „președenție”, în loc de „preşedinţie”; „să aivă” sau „să aibe”, în loc de „să aibă”; „datorită”, în loc de „din cauză” și invers. Iar de câțiva ani, auzim tot mai frecvent „se merită”, în loc de „merită”, ori „mă risc”, în loc de „risc”.

Crezi că ai fi fost o bună profesoară de limba română?

La o primă autoevaluare, aș spune că da! Mulți părinți și elevi mi-au spus adesea ca emisiunea „Vorbește corect!” le-a fost un bun profesor. M-am întâlnit în studioul „Care pe care” cu concurenţi pe care i-am intervievat pe stradă cu mulți ani în urmă… şi mi-au spus că ne urmăreau de când erau în liceu și au crescut cu noi. Învăţându-i pe ceilalți, învăţam noi înșine mai ușor. Am predat elevilor atunci când am urmat modulul pedagogic la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine. În Facultate, dădeam meditaţii la limba engleză copiilor de grădinița. Îmi spuneau „Miss Ruxy”! În paralel cu emisiunea „Corect”, pe care o prezentăm încă din facultate, mi-am căutat după absolvire un loc la catedră, dar nu am reușit să țin pasul și cu televiziunea, și cu școala. Am ales televiziunea, deoarece emisiunea începea să aibă notorietate, iar filmările erau ceea ce visasem din copilărie, când mă jucam de-a crainica de televiziune…

Ți s-a întâmplat ca fetițele tale să te corecteze? Sau să-ți atragă atenția asupra vreunei expresii?

Natalia are 9 ani, iar Alexandra și Letiţia au câte 6. Sunt ochi și urechi la emisiunea de limba romană. Ca fiecare copil, sunt mândre de profesia pe care o au părinții. Natalia completează cu ușurința două dintre proverbele de la prima rundă, pe cele mai ușoare, deorece dificultatea crește treptat, iar la proverbul „a avea doi bani… în trei traiste”, una dintre cele mici, Alexandra, m-a întrebat de ce nu este corect și „a avea doi bani… în buzunar”?

Cât de bine te descurci când vine vorba despre „limbajul tinerilor”? Plin de neologisme, prescurtări… etc.

În interviurile pe stradă din emisiunea „Vorbește corect!” am intervievat mulți elevi. Ei ne-au dezvăluit câteva dintre cuvintele și expresiile adolescenţilor. Am aflat că „un bombardier” este ceea ce pe vremuri era „un cocalar” și am mai învățat ca „a te flexa” înseamnă „a te lăuda” cu ceva în faţa cuiva, adică „a te da mare”. Sunt multe astfel de exemple, nu sunt deloc deranjante când tinerii le folosesc între ei. Dacă la școala și la examene dovedesc că știu limba romana, de ce ne-am supăra că în timpul liber au limbajul lor codat?…

Fetița ta cea mare, Natalia, este deja la școală – clasa a II-a. Ce ți-a atras atenția, din punct de vedere gramatical, în textele din manualele școlare?

Până acum, la clasa a II-a, gramatica este bine structurată și explicată. Am repetat împreuna cu Natalia când scriem cuvintele cu 2 n , cu doi i, cum despărțim în silabe, cum găsim cuvinte cu sens asemănător și cuvinte cu sens opus. Formele de plural au fost predate într-un mod mai prietenos, așa cum sunt acum noile metode de predare. Cerinţa era următoarea: „eu spun una, tu spui multe!”

Apropo de cele mici… cât de bine te descurci din postura de mămică a trei fete-cucuiete? Care sunt activitățiile voastre preferate?

Ușor nu e cu trei copii, mai ales ca eu am fost singură la părinți și nu am știut ce înseamnă o familie numeroasă. Dar situația este sub control. Fetele noastre știu că orice este negociabil, mai puțin școala și educația. Chiar dacă sunt mici, au această responsabilitate: să învețe. De restul ne ocupăm noi. Activitățile pe care le facem împreuna au loc mai ales la sfârşit de săptămâna. Cu bicicleta în parc, la înot sau în excursii, așa ne petrecem timpul liber. Ne-am făcut și un program de vizitare și revizitare a unor muzee, am început cu cele mai accesibile pentru fetele mici: Antipa, Muzeul Satului, dar și Observatorul Astronomic. Soțul meu ne organizează întotdeauna programul de relaxare și distracție pe care îl petrecem împreuna în weekend. Delta Dunării este locul care le-a impresionat cel mai mult. Au fost foarte încântate de pelicani, cormarani, broscuţe, de vulturul codalb și mai ales de nuferi.

Cum gestionezi prezența ecranelor în viața copiilor tăi?

Le-am explicat fetelor că lumea virtuală nu e cea reală și ca ecranele, telefoanele și calculatoarele trebuie văzute ca obiecte utile, de care ne folosim pentru școala și la serviciu, și nu un mod de a-ți petrece timpul liber. Până la această vârsta au înțeles și nu petrec mult timp la calculator. La televizor se uita în weekend, la desene, și acum, de când a început concursul „Care pe care” sunt nelipsite din faţa televizorului la ora 18.00. Se uita mai ales să vadă cum sunt îmbrăcată și cine sunt concurenţii. Ele țin întotdeauna cu fetele!

Ce îți place să faci cel mai mult când ai timp doar pentru tine?

Când am timp doar pentru mine? Nu prea am. Totuși, când reușesc să găsesc o portiţă, rar, merg cu rolele sau înot. Și, dacă chiar mă întrec cu glumă… dansul – e preferatul meu!

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te