Actorul american i-a cerut mâna iubitei sale, Paulina Slagter, o studentă la Drept de 24 de ani cu care formează un cuplu din 2011, anunţă femalefirst.co.uk.
Actorul american i-a cerut mâna iubitei sale, Paulina Slagter, o studentă la Drept de 24 de ani cu care formează un cuplu din 2011, anunţă femalefirst.co.uk.
„Este serios. Nu mă opun ideii de a mă recăsători. Este incredibilă. La prima vedere, oamenii tind să aibă prejudecăţi în privinţa ei, pentru că ar fi putut să fie model, dar urmează să-şi ia diploma în drept la Standford. În plus, pe măsură ce îmbătrâneşti, unele lucruri devin importante pentru tine. Sunt foarte implicat în problema drepturilor civile, iar faptul că sunt cu o femeie care ar putea să aibă un impact în plan legal este minunat”, spunea Ryan Phillippe (41 de ani).
În perioada 1999-2006, actorul a fost căsătorit cu actriţa Reese Witherspoon, împreună cu care are doi copii: Ava (16 ani) şi Deacon (12 ani).
Ryan Phillippe mai are o fiică, Kailani Merizalde (4 ani), cu actriţa Alexis Knapp.