Homepage  / Vedete / Vedete străine

Ryan Reynolds este implicat într-un stupefiant remake al filmului-cult „Singur acasă”!

Ryan Reynolds este implicat într-un stupefiant remake al filmului-cult „Singur acasă”!

de Redactia Tvmania

Vedeta din „Deadpool”, Ryan Reynolds, va produce o nouă versiune, total ireverențioasă, a filmului cult al anilor 1990 „Singur acasă” / „Home Alone”, aflăm de pe Variety.

Din 1990 până acum, nu e picior de pământean care să nu fi văzut de cel puțin câteva ori filmul „Singur acasă”, numai la noi, Pro TV-ul face în continuare audiențe de invidiat rulându-l în fiecare an de Sărbători. Acum, la aproape trei decenii de la originalul cu Macaulay Culkin, Ryan Reynolds și 20th Century Fox au în proiect refacerea filmului.

Cu titlul „Stoned Alone”, aluzie la „ Home Alone”, noua peliculă e departe de spiritul Crăciunului… Eroul principal e un ratat de vreo 20 de ani care pierde avionul ce-l ducea în vacanță la schi. Și care hotărăște să înlocuiască schiul cu ceva canabis. Dar, ca și în primul film, hoții au pus ochii pe casa lui, iar bărbatul trebuie să se descurce așa cum poate pentru a-i împiedica să-l fure.

„Stoned Alone” va fi regizat de Augustine Frizzell, după un scenariu de Kevin Burrows și Matt Mider. Deocamdată, Ryan Reynolds nu este decât producător.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton