Homepage  / Vedete / Vedete străine

Cory Monteith („Glee”) a murit din cauza unei supradoze

Cory Monteith („Glee”) a murit din cauza unei supradoze

de Redactia Tvmania

Medicii legişti au anunţat care a fost cauza decesului lui Cory Monteith, descoperit mort weekendul trecut într-un hotel din Vancouver.

Star al serialului „Glee”,  Cory Monteith a murit din cauza unei supradoze de alcool şi droguri, în special heroină, au descoperit medicii legişti care au efectuat autopsia.

„Dovezile indică faptul că a fost vorba de un accident trist şi tragic”, a declarat Barbara McLintock, purtătoarea de cuvânt a Biroului de Medicină Legală din Vancouver.

„Decesul a fost cauzat de un cocktail de droguri, în special heroină, şi de alcool”, a mai spus ea.

Actorul – care îl juca pe Finn Hudson în muzicalul „Glee” (dat la noi de Euforia) din 2009 – a încetat din viaţă la doar 31 de ani.

Purtătorul lui de cuvânt a transmis:

„Suntem şocaţi şi deplângem tragica lui pierdere”, iar poliţia din oraş a explicat că ieşise în oraş cu prietenii, apoi se întorsese singur în hotel dis-de-dimineaţă.

Într-un interviu acordat în vara lui 2011 revistei Parade, Cory Monteith recunoştea că a avut probleme cu drogurile şi alcoolul.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton