Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

S-a anunţat titlul spin-off-ului la serialul „Soţia perfectă”!

de Redactia Tvmania

„The Good Fight” se va numi spin-off-ul producţiei TV americane „The Good Wife”/„Soţia perfectă”, citim pe tvguide.com.

Sursa foto: CBS.com

Noul serial va debuta, la americani, în februarie 2017, pe serviciul de streaming on demand CBS All Access.

Povestea va începe cu Diane Lockhart (Christine Baranski): la un an după terminarea serialului amintit, Diane e forţată să plece de la Lockhart & Lee după ce îşi pierde toate economiile. Alături de tânăra avocată Maia (Rose Leslie, protagonista poveştii) şi Lucca Quinn (Cush Jumbo, care a apărut şi în „Soţia perfectă”), Diane pleacă la altă firmă de avocatură.

Li se va alătura altă figură familiară fanilor serialului cu Julianna Margulies: Marissa Gold (Sarah Steele), fiica lui Eli Gold (Alan Cumming), care devine, din secretară, investigatorul noului trio.

Robert şi Michelle King – creatorii „Soţiei perfecte” – se vor ocupa şi de noua producţie. Din distribuţie mai fac parte Bernadette Peters („Mozart in the Jungle”), Delroy Lindo („Blood & Oil”), Paul Guilfoyle („CSI – Crime şi investigaţii”) şi Erica Tazel („Lege şi dreptate”).

Gary Cole îşi continuă rolul în spin-off-ul „Soţia perfectă”

Actorul Gary Cole (60 de ani) va intra din nou în pielea lui Kurt McVeigh, expert în balistică şi soţul lui Diane Lockhart (Christine Baranski), în spin-off-ul serialului „The Good Wife”/„Soţia perfectă”: „The Good Fight”, anunţă deadline.com. Cole joacă momentan în serialul HBO „Vicepreşedinta”.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Te-ar putea interesa și:

1. INTERVIU EXCLUSIV: Alan Cumming, totul despre plecarea din „Soţia perfectă”

2. Alan Cumming are un nou serial de comedie

3. A fost anunțată data de lansare pentru spin-off-ul la „Soţia perfectă”

4. E oficial: Christine Baranski va juca în spin-off-ul la „Soţia perfectă”

5. Interviu exclusiv cu Julianna Margulies („Soţia perfectă”)

6. Serialul Juliannei Margulies, „Soția perfectă”, a fost anulat după 7 sezoane

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te