Homepage  / Vedete

S-a dus amorul! Adelina Pestriţu s-a despărţit de Speak

S-a dus amorul! Adelina Pestriţu s-a despărţit de Speak

de Redactia Tvmania

Adelina Pestriţu a declarat pe Facebook că relaţia ei cu Speak a luat sfârşit după doi ani şi jumătate: „Dragi prieteni, îmi sunteţi mereu aproape şi vă mulţumesc pentru susţinerea voastră, care în fiecare zi mă face să mă simt iubită. De aceea, îmi doresc să aflaţi de la mine, nu din alte surse, că în viaţa mea personală s-au produs anumite schimbări. După doi ani şi jumătate de relaţie, am decis, împreună cu Ştefan (Speak) să mergem pe drumuri separate. Nu o să dezbatem nicăieri motivele care ne-au adus în acest punct, nu suntem nici primii, dar nici ultimii care trec prin asta, fiecare cuplu are povestea lui care nu întotdeauna se derulează aşa cum se proiectează la început. Relaţia noastră a fost una foarte frumoasă, îl apreciez mult pe Ştefan ca om şi ca artist şi sunt recunoscătoare pentru toate momentele frumoase pe care le-am trăit împreună. Sperăm ca lumea să ne înţeleagă şi să ne respecte decizia de a nu vorbi despre acest subiect care ţine strict de sufletele noastre”.

După ce a renunţat la colaborarea cu postul Kanal D, unde a prezentat „Wow Biz” alături de Mădălin Ionescu, Adelina s-a axat pe revista ei online şi a devenit imaginea unor mărci.

Tabloidele au scris în ultima vreme că ea şi Speak nu se mai înţeleg, însă cei doi au vrut să păstreze aparenţele şi au apărut la evenimente împreună, iar în septembrie au petrecut o vacanţă frumoasă în SUA.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton