Ultimul Joc pentru Recompensă de la Survivor România 2023
Emisiunea „Survivor România” a început aseară, 29 martie 2023, cu un joc spectaculos! Cei patru mentori, Alex Delea, Zanni, Elena Chiriac și Oana Ciocan, au format o singură echipă și au luptat contra a patru concurenți din triburile actuale, Remus, Alexandra Ciomag, Alin și Ștefania. După opt runde de senzație, s-a ajuns la ștafetă, iar cei patru care au format echipa mixtă a sezonului actual au reușit să câștige un masaj de neuitat. În aplauze și o energie la cote maxime, mentorii s-au retras din Survivor România și au revenit spre case și planurile lor de zi cu zi, lăsând în urmă sfaturi prețioase și jocuri puternice.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7
„Am venit cu emoții, i-am găsit cu emoții pe Faimoși. Cred că una dintre lecțiile pe care le-am învățat la Survivor a fost să știu să pierd. Vă mulțumesc că m-ați primit și că ne-ați oferit șansa să luptăm alături de voi”, a spus Elena Chiriac.
„I-am găsit pe Faimoși așa cum trebuie să găsești participanții Survivor după 3-4 luni: dezorientați, dezbinați și fiecare cu dorința arzătoare de a câștiga el premiul. Nu încercați să fiți altcineva și cel mai bun să câștige!”, a spus Zanni.
Marea Unificare s-a încheiat la Survivor România 2023
Ceea ce a urmat a fost etapa cea mai frumoasă și așteptată: dușul, schimbarea de haine, o cină sețioasă și un concert plin de muzică bună, oferit de Antonia și Alex Velea. „A fost o combinație de energie cu emoții. Efortul te consumă extrem de mult”, a spus Velea după ce i-a văzut pe concurenți. Antonia a simțit să adauge: „A fost superb, o experiență frumoasă. Mă bucur că am fost aici”.
Exact când se distrau mai bine și credeau că surprizele săptămânii s-au încheiat, a apărut Daniel Pavel care le-a dat o veste absolut șocantă. „Petrecerea s-a încheiat. Marea Unificare a avut loc. Veți locui pe o singură insulă, veți face parte din același trib. Există un singur trib – Taino. Sunteți pe cont propriu. Informația momentului adițională este că sunteți tribul Taino, sunteți pe cont propriu, luptați fiecare pentru el și intrați la INDIVIDUALE”, a fost mesajul prezentatorului către cei 13 foști Faimoși și Războinici
VEZI GALERIA FOTOPOZA 4 / 7
Cum se vor schimba toate strategiile? Cum se vor descurca concurenții să locuiască în același loc cu cei care le-au fost adversari până acum? Cine se va impune în primele lupte pe cont propriu? Toate sunt întrebări care-și vor găsi răspuns în următoarele ediții!
Survivor România revine luni, marți și miercuri, de la 20:30, la PRO TV și, în avans, pe VOYO!
Citește și: