Anunţul că primul trailer al filmului va fi lansat astăzi, pe 24 iulie, a fost făcut de scriitoarea E.L. James, pe Twitter.
În loc de august 2014, filmul va sosi la cinema de Ziua Îndrăgostiţilor, în 2015 (mai exact pe 13 februarie 2015).
[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=HS_TFW0DNoA[/youtube]
În rolul Anastasiei Steele, o vom vedea pe Dakota Johnson, iar Jamie Dornan va fi miliardarul Christian Grey.
Don Johnson nu vrea să vadă „Fifty Shades of Grey”
Actorul Don Johnson (64 de ani) a mărturisit că sigur că fiica lui cu Melanie Griffith, Dakota (24 de ani), va face un rol bun în adaptarea primei cărţi din trilogia erotică „Fifty Shades of Grey”, dar a recunoscut nu va vedea niciodată filmul.
Johnson a explicat plin de mândrie – într-un interviu pentru „Good Morning Britain” – că „(Actoria) e o afacere de familie. Suntem actori şi sunt sigur că Dakota va transforma acest personaj şi acest material, pe care mulţi oameni şi-l imaginează drept nepotrivit, în ceva spectaculos. Sunt un tată mândru şi un profesionist cu experienţă într-ale actoriei şi pot să spun că e o actriţă foarte talentată şi acesta va fi doar unul dintre rolurile minunate pe care le va face în carieră”.
Dar pentru „The Telegraph” a declarat că probabil nu va vedea filmul, pentru că nu e genul lui de peliculă. „N-am văzut «Saga Amurg», n-am văzut «Jurnalele vampirilor». E o categorie de filme de care nu sunt interesat”, spune tatăl Dakotei.