Cine e favoritul ediției
Filmul care a obținut cele mai multe nominalizări la Globurile de Aur 2023 este așteptatul „The Banshees of Inisherin” (2022), o poveste întunecată și străbătută de umor negru a unei prietenii zdrobite, plasată pe fundalul Războiului civil irlandez. Filmul regizat de Martin McDonagh a fost nominalizat la opt dintre cele mai importante categorii, inclusiv cel mai bun film la categoria muzical / comedie, cea mai bună regie și cel mai bun scenariu (scris tot de Martin McDonagh). În această toamnă, filmul a fost premiat la Veneția cu Cupa Volpi pentru cel mai bun actor (Colin Farrell) și cu premiul Osella d’Oro pentru scenariu, aflându-se, de asemenea, în competiția pentru prestigiosul trofeu Leul de Aur.
„The Banshees of Inisherin” marchează noua colaborare dintre nonconformistul regizor Martin McDonagh și actorii din rolurile principale, Colin Farrell și Brendan Gleeson. Acum paisprezece ani, cei trei au făcut echipă în neuitatul thriller „Aventuri în Bruges” / „In Bruges” (2008), premiat cu un Glob de Aur (Colin Farrell), un BAFTA pentru cel mai bun scenariu original – scris de Martin McDonagh și nominalizat la Oscar pentru scenariu, la încă un Glob de Aur și la trei premii BAFTA. Filmul urmează să fie difuzat și în România, pe o platformă de streaming, dar încă nu se știe data exactă.
Cine vine din urmă
Conform publicației Variety, printre favoritele ediției 2023 a Globurilor de Aur se numără „Everything Everywhere All Once”, o inovatoare fabulă SF care se desfășoară într-un multivers (nominalizată la șase categorii), „Fabelmans: Povestea unei vieți aparte” / „The Fabelmans”, povestea semi-autobiografică a copilăriei și adolescenței lui Steven Spielberg, „Babylon”, o exotică trecere în revistă a exceselor Hollywood-ului din epoca filmului mut, dar și „Elvis”, exuberantul film al lui Baz Luhrmann despre legendarul Elvis Presley (fiecare cu câte cinci nominalizări).
În epoca în care platformele de streaming s-au impus deja, competiția în materie de televiziune este dominată de HBO Max și Netflix (cu câte 14 nominalizări), urmate îndeaproape de Hulu, Disney+ și A24.
Lista completă a nominalizărilor la Globurile de Aur 2023:
Cel mai bun film la categoria dramă:
- „Avatar: Calea apei” / „Avatar: The Way of Water”
- „Elvis”
- „Fabelmans: Povestea unei vieți aparte”/ „The Fabelmans”
- „Tár”
- „Top Gun: Maverick”
Cel mai bun film la categoria muzical / comedie
- „Babylon”
- „The Banshees of Inisherin”
- „Everything Everywhere All at Once”
- „La cuțite: Misterul din Grecia” / „Glass Onion: A Knives Out Mystery”
- „Triunghiul tristeții” / „Triangle of Sadness”
Cel mai bun regizor lungmetraj
- James Cameron („Avatar: Calea apei”)
- Daniel Kwan, Daniel Scheinert („Everything Everywhere All at Once”)
- Baz Luhrmann („Elvis”)
- Martin McDonagh („The Banshees of Inisherin”)
- Steven Spielberg („Fabelmans: Povestea unei vieți aparte”)
Cel mai bun scenariu lungmetraj
- „Tár” — Todd Field
- „Everything Everywhere All at Once” — Daniel Kwan, Daniel Scheinert
- „The Banshees of Inisherin” — Martin McDonagh
- „Women Talking” — Sarah Polley
- „Fabelmans: Povestea unei vieți aparte”— Steven Spielberg, Tony Kushner
Cel mai bun actor la categoria dramă:
- Austin Butler („Elvis”)
- Brendan Fraser („The Whale”)
- Hugh Jackman („The Son”)
- Bill Nighy („Living”)
- Jeremy Pope („The Inspection”)
Cea mai bună actriță la categoria dramă:
- Cate Blanchett („Tár”)
- Olivia Colman („Empire of Light”)
- Viola Davis („Femeia rege” / „The Woman King”)
- Ana de Armas („Blonda” / „Blonde”)
- Michelle Williams („Fabelmans: Povestea unei vieți aparte”)
Cea mai bună actriță la categoria muzical / comedie
- Lesley Manville („Dna. Harris cucerește Parisul” / „Mrs. Harris Goes to Paris”)
- Margot Robbie („Babylon”)
- Anya Taylor-Joy („Meniul” / „The Menu”)
- Emma Thompson („Good Luck to You, Leo Grande”)
- Michelle Yeoh („Everything Everywhere All at Once”)
Cel mai bun actor la categoria muzical / comedie:
- Diego Calva („Babylon”)
- Daniel Craig („La cuțite: Misterul din Grecia” / „Glass Onion: A Knives Out Mystery”)
- Adam Driver („Zgomotul alb” / „White Noise”)
- Colin Farrell („The Banshees of Inisherin”)
- Ralph Fiennes („Meniul” / „The Menu”)
Cel mai bun actor în rol secundar lungmetraj:
- Brendan Gleeson („The Banshees of Inisherin”)
- Barry Keoghan („The Banshees of Inisherin”)
- Brad Pitt („Babylon”)
- Ke Huy Quan („Everything Everywhere All at Once”)
- Eddie Redmayne („Infirmiera cea bună” / „The Good Nurse”)
Cea mai bună actriță în rol secundar lungmetraj:
- Angela Bassett („Pantera neagră: Wakanda pentru totdeauna” / „Black Panther: Wakanda Forever”)
- Kerry Condon („The Banshees of Inisherin”)
- Jamie Lee Curtis („Everything Everywhere All at Once”)
- Dolly De Leon („Triunghiul tristeții” / „Triangle of Sadness”)
- Carey Mulligan („Asta spune ea” / „She Said”)
Cel mai bun serial la categoria dramă:
- „Better Call Saul” (AMC)
- „The Crown” (Netflix)
- „Casa Dragonului” / „House of the Dragon” (HBO)
- „Ozark” (Netflix)
- „Severance” (Apple TV+)
Cel mai bun serial la categoria muzical / comedie:
- „Abbott Elementary” (ABC)
- „Ursul” / „The Bear” (Disney+)
- „Hacks” (HBO Max)
- „Crime în imobil” / „Only Murders in the Building” (Disney+)
- „Wednesday” (Netflix)
Cel mai bun actor într-un serial din categoria dramă:
- Jeff Bridges („The Old Man”)
- Kevin Costner („Yellowstone”)
- Diego Luna („Andor”)
- Bob Odenkirk („Better Call Saul”)
- Adam Scott („Severance”)
Cea mai bună actriță într-un serial din categoria dramă:
- Emma D’Arcy („Casa Dragonului”)
- Laura Linney („Ozark”)
- Imelda Staunton („The Crown”)
- Hilary Swank („Alaska Daily”)
- Zendaya („Euphoria”)
Cea mai bună actriță într-un serial din categoria muzical / comedie:
- Quinta Brunson („Abbott Elementary”)
- Kaley Cuoco („Însoțitoarea de zbor” / „The Flight Attendant”)
- Selena Gomez („Crime în imobil” / „Only Murders in the Building”)
- Jenna Ortega („Wednesday”)
- Jean Smart (“Hacks”)
Cel mai bun actor într-un serial din categoria muzical / comedie:
- Donald Glover („Atlanta”)
- Bill Hader („Barry”)
- Steve Martin („Crime în imobil”)
- Martin Short („Crime în imobil”)
- Jeremy Allen White („Ursul”)
Cel mai bun actor în rol secundar într-un serial
- John Lithgow („The Old Man”)
- Jonathan Pryce („The Crown”)
- John Turturro („Severance”)
- Tyler James Williams („Abbott Elementary”)
- Henry Winkler („Barry”)
Cea mai bună actriță în rol secundar într-un serial:
- Elizabeth Debicki („The Crown”)
- Hannah Einbinder („Hacks”)
- Julia Garner („Ozark”)
- Janelle James („Abbott Elementary”)
- Sheryl Lee Ralph („Abbott Elementary”)
Cea mai bună miniserie:
- „Black Bird” (Apple TV+)
- „Monster: The Jeffrey Dahmer Story” (Netflix)
- „Cazul Theranos” / „The Dropout” (Hulu)
- „Pam & Tommy” (Disney+)
- „Lotusul alb” /„The White Lotus” (HBO)
Cel mai bun actor într-o miniserie:
- Taron Egerton („Black Bird”)
- Colin Firth („Scara” /„The Staircase”)
- Andrew Garfield („Sub semnul credinței” / „Under the Banner of Heaven”)
- Evan Peters („Monster: The Jeffrey Dahmer Story”)
- Sebastian Stan („Pam & Tommy”)
Cea mai bună actriță într-o miniserie:
- Jessica Chastain („George and Tammy”)
- Julia Garner („Inventând-o pe Anna” / „Inventing Anna”)
- Lily James („Pam & Tommy”)
- Julia Roberts („Gaslit”)
- Amanda Seyfried („Cazul Theranos” / „The Dropout”)
Cea mai bună actriță în rol secundar într-o miniserie:
- Jennifer Coolidge („Lotusul alb”)
- Claire Danes („Fleishman Is in Trouble”)
- Daisy Edgar-Jones („Sub semnul credinței”)
- Niecy Nash-Betts („Dahmer – Monstru: Povestea lui Jeffrey Dahmer” / „Monster: The Jeffrey Dahmer Story”)
- Aubrey Plaza („Lotusul alb”)
Cel mai bun actor în rol secundar într-o miniserie:
- F. Murray Abraham („Lotusul alb”)
- Domhnall Gleeson („Pacientul” / „The Patient”)
- Paul Walter Hauser („Black Bird”)
- Richard Jenkins („Dahmer – Monstru: Povestea lui Jeffrey Dahmer”)
- Seth Rogen („Pam & Tommy”)
Cea mai bună coloană sonoră – lungmetraj
- „The Banshees of Inisherin” — Carter Burwell
- „Pinocchio, de Guillermo del Toro” / „Guillermo del Toro’s Pinocchio” (Netflix) — Alexandre Desplat
- „Women Talking” — Hildur Guðnadóttir
- „Babylon” — Justin Hurwitz
- „Fabelmans: Povestea unei vieți aparte” — John Williams
Cel mai bun film într-o altă limbă decât engleza:
- „All Quiet on the Western Front” (Germany)
- „Argentina, 1985” (Argentina)
- „Close” (Belgium)
- „Decision to Leave” (South Korea)
- „RRR” (India)
Cel mai bun cântec original – lungmetraj:
- „Carolina” din „Acolo unde cântă racii” / „Where the Crawdads Sing” — Taylor Swift
- „Ciao Papa” din „Pinocchio, de Guillermo del Toro” (Netflix) — Roeben Katz, Guillermo del Toro
- „Hold My Hand” from „Top Gun: Maverick” — Lady Gaga, BloodPop
- „Lift Me Up” from „Pantera neagră: Wakanda pentru totdeauna” — Tems, Ludwig Göransson, Rihanna, Ryan Coogler
- „Naatu Naatu” from „RRR” — Kala Bhairava, M. M. Keeravani, Rahul Sipligunj
Cea mai bună animație:
- „Pinocchio, de Guillermo del Toro”
- „Inu-Oh”
- „Marcel the Shell With Shoes On”
- „Puss in Boots: The Last Wish”
- „Turning Red”
Sursa foto: Hepta
Citește și: