Pentru cei care au urmărit îndeaproape calculele şi previziunile legate de Oscar, ceremonia nu a adus nimic nou.
Anul acesta, filmele independente („Discursul regelui” – 4 premii, „The Fighter” – 2 premii, „In a Better World” – 1 premiu) au luat un total de 7 Oscaruri importante, inclusiv cel pentru „cel mai bun film” şi „cel mai bun film străin”. Marii câştigători ai serii a fost „Discursul regelui” şi „Începutul”, fiecare cu câte patru trofee.
Prezentatorii Anne Hathaway şi James Franco nu s-au achitat prea onorabil de sarcina de a menţine atenţia publicului timp de patru ore, cât a durat ceremonia: „The Hollywood Reporter” scrie că noaptea celei de-a 83-a gale Oscar va fi ţinută minte ca cea în care James Franco n-a putut juca rolul de gazdă. Actorul a fost desfiinţat pe Twitter, ca fiind dezinteresat şi distant pe scenă, în timp ce Anne Hathaway a încercat să salveze situaţia cântând, dar nu prea i-a reuşit.
Seara a fost plină de momente care s-au dorit simpatice sau emoţionante, dar şi de faze jenante: o hologramă cu Bob Hope a fost proiectată pe scenă în timp ce Billy Crystal a vorbit despre moştenirea lăsată de Hope, Anne Hathaway a dat sushi cuiva din public, în timpul unei pauze publicitare (spunându-le apoi nominalizaţilor că au batoane energizante lipite sub scaune) şi o copie a unei bărci de pe Titanic a apărut pe scenă când a Tom Hanks a prezentat categoria „regie artistică”.
Multă vâlvă s-a stârnit în jurul faptului că Scarlett Johansson a sosit la gală însoţită de un bărbat despre care nimeni nu ştia nimic. S-a aflat că acesta era agentul ei, Joe Machota. Sau că, pe scenă, Melissa Leo, câştigătoare a Oscarului pentru rol feminin secundar, a spus, luată fiind de valul fericirii, „Fucking!”.
Da, şi alt detaliu important: doamnele au preferat să poarte roşu… pe covorul roşu!
Mai jos, găsiţi lista completă a câştigătorilor celei de-a 83-a ediţii a Premiilor Academiei Americane de Film.
- CEL MAI BUN FILM: „Discursul regelui”
- CEL MAI BUN ACTOR PRINCIPAL: Colin Firth, „Discursul regelui”
- CEL MAI BUN ACTOR SECUNDAR: Christian Bale, „The Fighter”
- CEA MAI BUNĂ ACTRIŢĂ PRINCIPALĂ: Natalie Portman, „Lebăda neagră”
- CEA MAI BUNĂ ACTRIŢĂ SECUNDARĂ: Melissa Leo, „The Fighter”
- CEL MAI BUN REGIZOR: Tom Hooper, „Discursul regelui”
- CEL MAI BUN SCENARIU ADAPTAT: „Reţeaua de socializare”, Aaron Sorkin
- CEL MAI BUN SCENARIU ORIGINAL: „Discursul regelui”, David Seidler
- CEL MAI BUN FILM ANIMAT: „Povestea jucăriilor 3”
- CEL MAI BUN SCURTMETRAJ ANIMAT: „The Lost Thing”
- CEL MAI BUN DOCUMENTAR: „Inside Job”
- CEL MAI BUN DOCUMENTAR SCURT: „Strangers No More”
- CEL MAI BUN SCURTMETRAJ: „God of Love”
- CEA MAI BUNĂ REGIE ARTISTICĂ: „Alice în Ţara Minunilor”
- CEA MAI BUNĂ IMAGINE: „Începutul”
- CELE MAI BUNE COSTUME: „Alice în Ţara Minunilor”
- CEL MAI BINE EDITAT FILM: „Reţeaua de socializare”
- CEL MAI BUN FILM STRĂIN: „In a Better World”
- CEL MAI BUN MACHIAJ: „The Wolfman”
- CELE MAI BUNE EFECTE SPECIALE: „Începutul”
- CEA MAI BUNĂ COLOANĂ SONORĂ: „Reţeaua de socializare”
- CEL MAI BUN CÂNTEC: „We Belong Together”, din „Povestea jucăriilor 3”
- CEA MAI BUNĂ EDITARE SONORĂ: „Începutul”
- CEL MAI BUN MIXAJ SONOR: „Începutul”