Pentru că suntem în plină vară, Dan Bittman scoate din SRL-ul lui multe premii – de la excursii la mare până la mobilă. Dar, pentru a le obţine, cei prezenţi în platoul emisiunii sunt provocaţi la concursuri, care mai de care mai distractive.
Toţi invitaţii participă la un concurs de mimă, condus de simpaticul comedian Marius Coandă, dar şi la concursul „Praştia” în care fiecare invitat îşi stabileşte o „ţintă”, la alegere (dintre Dănutz, Vasile Caolfir, Antonio Passarelli, Florin şi Toni de la Marfar) şi aruncă în ei cu… prăjituri! Invitaţii care nimeresc ţintele se aleg cu premiile amintite, deloc de neglijat…
In memoriam Anca Parghel
Matilda şi Alin Pascal oferă telespectatorilor un alt moment inedit, transformându-se, pentru câteva minute, în actori şi interpretând rolurile unei scenete. Iar trupa Sunset 54, printre componenţii căreia se numără şi Tudor Parghel (unul dintre cei doi fii ai Ancăi Parghel) vine cu o piesă nouă.
La rubrica „Un Diamant la SRL”, Tudor Parghel, alături de cei de la Fly Project, readuc în atenţia telespectatorilor vocea inconfundabilă şi personalitatea vulcanică a Ancăi Parghel. Tudor este foarte emoţionat, privind cu lacrimi în ochi imaginile din Arhiva TVR cu el şi fratele său Ciprian, în copilărie, alături de mama Anca Parghel, pe aceeaşi scenă.