Homepage  / Știri

Saga “Războiul stelelor” va fi difuzată pe AXN, din 3 octombrie

Saga “Războiul stelelor” va fi difuzată pe AXN, din 3 octombrie

de Redactia Tvmania

Saga epică a lui George Lucas a schimbat, fără îndoială, dezvoltarea a cinematografiei și a devenit un fenomen global. Din 3 octombrie, AXN difuzează primele șase părți ale saga “Războiul stelelor”.

În 1977, nimeni nu bănuia că un film numit “Războiul stelelor”, cunoscut astăzi drept “Războiul stelelor: O nouă speranță”, va fi prima producție a uneia dintre cele mai renumite serii spațiale din lume. După succesul primului film, cinci alte părți au urmat în anii ce au trecut, iar astăzi, franciza este estimată la o valoare de 27 miliarde de dolari.

De la începutul lui octombrie, AXN va difuza întreaga saga “Războiul stelelor” ca parte a ofertei de toamnă, începând cu episoadele I, II și III, care descriu căderea Republicii și ridicarea Imperiului. Aceste prime episoade se concentrează asupra lui Anakin Skywalker și a transformării sale în Darth Vader. Apoi vor urma episoadele IV, V și VI, care descriu povestea Războiului Civil Galactic, în care tânărul Luke Skywalker se antrenează să devină cavaler Jedi pentru a-l învinge pe Darth Vader. În completarea programului “Războiul stelelor”, AXN va difuza și seriile animate: „Războiul clonelor VI” și „Star Wars: Rebelii”, precum și documentare din culise. Cei mai devotați fani “Războiul stelelor” vor putea, de asemenea, să ia parte la maratonul de o zi dedicat fenomenului, pe AXN, pe 1 noiembrie sau la cele trei seri tematice “Războiul stelelor” (28, 29, 30 noiembrie), ce marchează sărbătoarea de 1 decembrie, înaintea premierei „Star Wars: The Force Awakens”, de pe 18 decembrie.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton