Homepage  / Articole

Sam Worthington este un zgârcit desăvârşit

Sam Worthington este un zgârcit desăvârşit

de Redactia Tvmania

Sam Worhington nu a învăţat nimic despre generozitate din Pandora.

Sam Worhington nu a învăţat nimic despre generozitate din Pandora.

Sam Worthington a devenit celebru cu rolul principal din pelicula “Avatar”, dar actorul de 33 de ani şi-a păstrat obiceiul de a fi foarte strâns la pungă.

Potrivit tabloidului American “National Enquirer”, Worthington preferă să-şi parcheze singur maşina decât să dea bacşiş valeţilor, mănâncă foarte rar în oraş şi atunci preferă fast-food-urile de unde pleacă acasă cu pliculeţele de sos rămase, iar când merge, totuşi, la restaurant, alege cel mai ieftin fel din meniu.

Zgârcenia actorului îi face însă probleme acestuia în viaţa amoroasă: iubita lui, stilista Natalie Mark, e sătulă de atitudinea sa. “Natalie a fost înţelegătoare multă vreme, dar s-a săturat să gătească acasă deoarece el nu o duce la restaurant”. Potrivit surselor tabloidului, aceasta nu mai vrea să fie bucătăreasa personală a starului, cunoscut din pelicule precum “Terminator: Salvarea”, “Avatar” sau “Înfruntarea titanilor”.

Deşi nu se cunoaşte cât a câştigat Worthington de pe urma peliculei “Avatar” (aflată pe primul loc în topul încasărilor din toate timpurile, cu peste 2.7 miliarde de dolari), este sigur că aceasta l-a transformat într-un milionar.

Sam a cunoscut-o pe Natalie când nu avea un ban în buzunar şi aceasta l-a iubit şi când era sărac, dar “lucrurile s-au schimbat între timp”, zic sursele citate. Iubita actorului ştie că are bani buni în bancă şi nu înţelege de ce acesta se poartă ca ultimul sărac.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton