Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Sâmbătă, la “Te cunosc de undeva!”, este seara travestiurilor

de Redactia Tvmania

Sâmbătă, 8 noiembrie, de la ora 20.30, la “Te cunosc de undeva!” va fi seara travestiurilor, pentru că toți cei opt concurenți își vor juca șansa interpretând câte un personaj în travesti.

Astfel, CRBL se va transforma într-o vedetă internațională colorată, Nicki Minaj, iar Jorge, cu toate dificultățile legate de sâni, va deveni pentru o seară… colega lui de la canapeaua concurenților, Anda Adam, și va interpreta hitul acesteia, “Poate fata”.

Pepe va avea o misiune pe cât de grea, pe atât de frumoasă. Acoperit pe tot corpul cu o pulbere aurie și cu o perucă din lanțuri de aproape cinci kilograme pe cap, Pepe se va transforma în Dolores O’Riordan, solista trupei The Cranberries. Anda Adam se va mișca pe ritmuri de bossanova și îl va imita pe magneticul Elvis Presley, cu piesa “Bossa Nova Baby”, iar Florin Ristei va îmbrăca un frumos costum popular, ca să fie Floarea Calotă. De asemenea, Lora va avea o sarcină extrem de dificilă, întrucât ea va trebui să-l imite pe Axl Rose, solistul trupei Guns N Roses, Rona Hartner va fi sâmbătă seara un star electrizant, Enrique Iglesias, iar Maria Buză va cânta și dansa în ploaie, precum Gene Kelly.

Momentul extraconcurs al galei va fi susținut tot în travesti de către concurenții de la “Te cunosc de undeva!”, căci Maria Buză, Rona Harter și Anda Adam se vor transforma în băieții de la Ro-mania și vor încinge jocul cu hitul “Geaba lele”.

Invitata specială a serii va fi Alina Eremia, căreia liftul magic de la “Te cunosc de undeva!”i-a pregătit spre interpretare un personaj legendar, Bonnie Tyler.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te