Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Sandra Bullock, apariție strălucitoare și îndrăzneață la premiera filmului „The Unforgivable”

de Andra Stana,

Sandra Bullock este protagonista celei mai noi producții Netflix: lungmetrajul „The Unforgivable”/„De neiertat”. Actrița a participat recent la evenimentul de lansare a peliculei, iar apariția ei plină de îndrăzneală i-a surprins plăcut pe fani.

Cum a apărut Sandra Bullock la premiera de la New York a filmului „The Unforgivable”

La premiera oficială a filmului, organizată la New York pe 30 noiembrie, Sandra Bullock a strălucit într-o salopetă cu paiete. La 57 de ani, câștigătoarea de Oscar a participat la eveniment alături de ceilalți colegi din distribuția filmului. Pe covorul roșu s-au aflat John Bernthal și Aisling Franciosi, scrie dailymail.co.uk.

Sandra Bullock a avut toți ochii ațintiți asupra ei datorită salopetei ei șic creată de Stella McCartney. Salopeta albă a strălucit datorită paietelor aurii sclipitoare. Ținuta ei strâmtă a scos în evidența silueta uluitoare a actriței de aproape 60 de ani.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

Bullock a completat ținuta cu o jachetă tip smoking, neagră, cu revere strălucitoare și mâneci suflecate. A purtat de asemenea o geantă mică, aurie, strălucitoare.

Premiera filmului pe platforma de streaming Netflix a fost amânată cu aproape o săptămână. Totul, după ce lansarea în cinematografe a avut loc pe 24 noiembrie, iar filmul ar fi primit o serie de recenzii în mare parte negative, mai scrie sursa citată.

„De neiertat” / „The Unforgivable” va intra pe Netflix în decembrie

De neiertat” / „The Unforgivable” va intra pe Netflix pe 10 decembrie. Filmul urmărește povestea lui Ruth (Sandra Bullock), care iese din închisoare după ispășirea unei lungi pedepse și care pleacă în căutarea surorii ei, scrie collider.com. 

Alături de Sandra Bullock, îi vom mai vedea în „De neiertat” / „The Unforgivable” pe Vincent D’Onofrio, Jon Bernthal și Viola Davis. Acțiunea este concentrată în jurul unei femei care iese din închisoare după ce a ispășit o pedeapsă îndelungată și începe să își caute sora. Ea încearcă să se integreze într-o societate care refuză să îi ierte trecutul. 

„Personajul meu este o femeie care a fost închisă timp de 20 de ani pentru o crimă odioasă”, a declarat recent Sandra Bullock (care este și unul dintre producătorii filmului) pentru Entertainment Weekly.

Sursa foto: Hepta

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te