Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete

Sarah Drew, din „Anatomia lui Grey”, a născut o fetiță

de Redactia Tvmania

Actriţa Sarah Drew (34), cunoscută datorită rolului lui April Kepner din „Anatomia lui Grey”, a adus pe lume o fetiță, pe nume Hannah Mali Rose, scrie people.com.

„Suntem încântați să o primim pe micuța Hannah Mali Rose în familia noastră”, a spus cuplul. „Deși nu am vrut să aflăm sexul copilului până la naștere, Micah (primul copil al cuplului, n.r.) a știut cumva că va fi fetiță încă de când l-am anunțat că sunt însărcinată. Este peste măsură de fericit că va fi fratele mai mare al lui Hannah”.

Sarah Drew și soțul ei, Peter Lanfer, au procedat la fel și la prima sarcină: nu au vrut să știe dacă vor avea un băiat sau o fetiță. La acea vreme (în 2012, n.r.), Drew a motivat decizia:

„Am crezut că o să fie o idee bună să aşteptăm, pentru că în general sunt obsedată de a fi stăpână pe orice situaţie. Voi intra într-un capitol al vieţii mele în care nu vor mai avea control asupra niciunui amănunt. Este un antrenament bun pentru mine”, a spus actriţa.

Drew s-a alăturat distribuţiei producţiei în anul 2009 şi a mai jucat în câteva episoade din serialele „Medium” (în 2008), „Mad Men – Nebunii de pe Madison Avenue” (2008-2009), „Private Practice” (2008-2009) şi „Glee” (2009).

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te