Un nou scandal uriaș în casa regală britanică. Prințul William a pus piciorul în prag
Prințul Andrew urmează să fie complet și permanent înlăturat din tot ceea ce ține de regalitatea britanică. Aceasta ar fi dorința cea mai mare a prințului William pentru perioada ce urmează.
Prințul William „face presiuni” pentru ca unchiul său, prințul Andrew, să fie eliminat definitiv și complet din toate aspectele vieții regale. Totul, în timp ce se pregătește să își asume responsabilități mai mari înainte de moartea bunicii sale, regina Elisabeta a II-a, scriu cei de la yahoo.com. Vă reamintim că Prințul Andrew, fiul reginei Elisabeta a II-a, a fost acuzat de agresiune sexuală.
Într-un amplu serial al Daily Mail înainte de aniversarea de marți, când William va împlini 40 de ani, un reporter al ziarului, Rebecca English, citează surse care spun că William este „pe aceeași lungime de undă” cu tatăl său când vine vorba reducerea numărului de membri ai familiei regale britanice. Mai mult, se pare că William nu vede nicio cale de întoarcere pentru Andrew.
„… Își dorește doar să dispară din peisajul public”
„El are sentimente foarte puternice în legătură cu acest lucru. Și dacă ar fi fost după el ar fi făcut presiuni pentru ca lucrurile să se întâmple mult mai repede decât s-au întâmplat”, a declarat un prieten al prințului.
O altă sursă adaugă: „Are opinii puternice despre ducele de York. Și crede că insistența sa de a încerca să se agațe de un rol public este extrem de periculoasă pentru instituție. Ar fi tăiat-o de mult timp dacă ar fi fost după el. Înțelege că, atunci când este vorba de mamă și fiu, situația este complicată. Dar sincer cred că își dorește doar să dispară din peisajul public.”
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4
Raportul analizează și relația lui William cu alți membri ai familiei. O sursă spune că prințul este „foarte apropiat de verișoarele sale, Beatrice și Eugenie”. Cu toate acestea, el crede că este un „lucru foarte bun” ca acestea să aibă „propriile familii și cariere”.
Sursa adaugă: „El este chiar mai apropiat de Zara (Tindall) și Peter (Phillips). Admiră viețile pe care și le-au construit în afara familiei. Toți vor fi întotdeauna incluși în momentele de familie, dar asta este foarte diferit de a avea roluri regale.”
Regina Elisabeta i-a retras Prințului Andrew titlurile regale
Palatului Buckingham a anunțat, pe 13 ianuarie 2022, că Regina Elisabeta a II-a i-a retras Prințului Andrew toate distincțiile militare. Acesta a rămas și fără dreptul de a folosi în mod oficial titlul de Alteță Regală (n. red. – His Royal Highness, HRH).
Decizia Casei Regale britanice vine după ce avocaţii Prinţului Andrew nu au reușit să îl convingă pe un judecător din SUA să renunțe la procesul de agresiune sexuală intentat împotriva acestuia.
„Cu aprobarea și acordul Reginei, afilierile militare și patronajul regal ale Ducelui de York au fost returnate Reginei. Ducele de York va continua să nu-și asume nicio îndatorire publică. Și se apără în acest caz ca cetățean privat”, a transmis Palatul Buckingham.
Decizia a fost „discutată la scară largă” în rândurile înalte ale familiei regale, după cum a transmis o sursă regală pentru People. Cel mai probabil, aceste discuții s-au purtat între Regina Elisabeta, Prințul Charles și Prințul William.
În prezent, Prințul Andrew, în vârstă de 61 de ani, și-a păstrat titlul de Duce de York, dar și locul în linia de succesiune la tron. Cu toate acestea, el nu mai folosește titlul de „Alteța Sa Regală” (n. red. – His Royal Highness, HRH), în nicio calitate oficială.
Sursa foto: Hepta
Citește și: