Homepage  / Vedete / Vedete străine

Scandalul El Chapo continuă. Sean Penn nu este de acord cu documentarul de la Netflix

Scandalul El Chapo continuă. Sean Penn nu este de acord cu documentarul de la Netflix

de Redactia Tvmania

La sfârșitul lui 2015, Sean Penn s-a întâlnit cu baronul drogurilor Joaquin Guzman, supranumit „El Chapo”, proaspăt evadat din închisoare și cu toată poliția pe urme.

 

Discuția suprarealistă dintre actorul Sean Penn și infractorul El Chapo a apărut în revista Rolling Stone și a fost posibil datorită împlicării actriței mexicane Kate del Castillo. Cum aceasta din urmă nu a fost mulțumită de cum au decurs lucrurile după această întâlnire, Kate del Castillo a făcut un documentar – care, din 20 octombrie, este disponibil pe Netflix – pentru a spune partea sa de adevăr. Dar nici actorul Sean Penn nu este de acord cu varianta Kate del Castillo și face eforturi să-l scoată de pe platformă.

„The Day I Met El Chapo: The Kate del Castillo Story” sugerează că Sean Penn a alertat autoritățile americane dezvăluindu-le acestora locul unde se ascunde baronul drogurilor. El Chapo a fost de altfel arestat cam la trei luni de la celebra întâlnire și este acum într-o închisoare americană de maximă siguranță.

Purtătoarea de cuvânt a lui Penn, Mark Fabiani, a acuzat-o săptămâna trecută pe del Castillo că ar fi fabricat elemente ale poveștii pentru a atrage atenția supra producției sale. TMZ anunță că avocații actorului au cerut platformei de streaming să scoată măcar părțile care fac referire la clientul lor: „Este inacceptabil ca doamna del Castillo și echipa sa (fără să aibă informații de la prima mână) să creeze o poveste profund falsă, fără sens și imprudentă. Ideea că domnul Penn sau oricine altcineva în numele lui a alertat Ministerul de Justiție este o minciună. Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată”.

La rândul său, David Broome, coproducător executiv al documentarului, a explicat pentru Variety că a încercat să-l contacteze pe Sean Penn de mai multe ori pentru a-i cere să participe la poveste. Nu i s-a răspuns niciodată.

Netflix confirmă spusele acestuia printr-un comunicat: „Lui Sean Penn i s-a oferit ocazia, de mai multe ori, să participe la acest documentar. Lucru pe care nu l-a făcut. Noi nu am făcut decât să-i dăm pur și simplu ocazia lui Kate să spună acestă poveste mai incredibilă decât orice ficțiune”.

„The Day I Met El Chapo: The Kate del Castillo Story” este disponibil și pentru abonații Netflix din România.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton