Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Scarlett Johansson își amintește că a fost „hiper-sexualizată” la începutul carierei sale. „Era înfricoșător”

de Roxana Mirea,

Cu o carieră care a început când avea doar 9 ani, Scarlett Johansson, acum în vârstă de 37 de ani, spune că a fost „încadrată” în roluri hipersexualizate la începutul carierei sale. Actrița a stat de vorbă cu Dax Shepard și Monica Padman, co-prezentatori ai emisiunii Armchair Expert și a discutat despre modul în care s-a maturizat pe ecran și la Hollywood.

Scarlett Johansson, „hiper-sexualizată” la începutul carierei sale

Scarlett Johansson s-a remarcat cu filmul „Ghost World” din 2001, când avea 15 ani, înainte de a da lovitura cu rolul din „Lost in Translation” din 2003. Shepard spune că Johansson „a fost etichetată ca având azi 15 ani și mâine, 30” și că acest lucru trebuie să fi fost atât o binecuvântare, cât și un blestem pentru tânăra actriță, potirivit ew.com.

După ce a petrecut mult timp în preajma adulților în copilărie, atât datorită carierei sale, cât și datorită faptului că a crescut în Manhattan, Johansson recunoaște că „cu siguranță s-a găsit în diferite situații care nu erau adecvate vârstei sale”, dar că mama ei s-a descurcat foarte bine în a o proteja de „o mulțime de astfel de lucruri, dar nu putea face asta mereu”.

Scarlett Johansson spune că percepția maturității sale de pe ecran a dus la faptul că a fost hiper-sexualizată, în ciuda faptului că sexul nu a fost niciodată „o parte importantă a personalității mele actuale”.

Pentru că eu cred că toată lumea avea impresia că sunt mai în vârstă și că sunt [actriță] de mult timp, iar apoi am fost încadrată în acest lucru ciudat și hipersexualizat”, a spus ea. „Era ca și cum, ăsta este genul de carieră pe care o ai. Acestea sunt rolurile pe care le-ai interpretat și mi-am spus că ‘Asta este.’”

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

Scarlett Johansson: „Era înfricoșător la acel moment”

Scarlett Johansson a recunoscut că era pe deplin conștientă de faptul că această categorie are o durată scurtă de viață pentru femeile de la Hollywood și că totul „era înfricoșător la acel moment”. Ea a continuat să noteze că experiența ei a fost foarte diferită de cea a colegei sale de scenă din „Other Boleyn Girl”, Natalie Portman, așa cum au discutat în timp ce lucrau împreună la filmul din 2008: „[Portman] spunea, de asemenea, că a cam dat-o peste cap pentru că nu era acea persoană. Nu era o fată de alături pudică și încuiată.”

Acum, însă, climatul din jurul actrițelor tinere s-a schimbat, a explicat Johansson, dându-le exemplu pe Zendaya și Florence Pugh, care a jucat rolul surorii sale mai mici în „Black Widow”. „Văd actrițe mai tinere care au în jur de 20 de ani, mi se pare că li se permite să fie toate aceste lucruri diferite”, a spus ea. „Nici măcar nu ne mai este permis să punem etichete pe actori”.

Sursa Foto: Hepta

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te