Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Scarlett Johansson se iubeşte cu un anonim

de Redactia Tvmania

După divorţul de Ryan Reynolds şi scurta idilă cu Sean Penn, Scarlett Johansson a fost „cuplată” de tabloidele americane cu toţi bărbaţii cu care a fost văzută în public. În realitate, actriţa americană are o relaţie de cinci luni cu un director de publicitate din New York.

În ultimele luni, Scarlett Johansson a fost asociată de presă cu cântăreţul britanic Dan White şi actorii Justin Bartha, Kieran Culkin şi Joseph Gordon-Levitt.

Vedeta din „Răzbunătorii” (filmul are premiera pe 4 mai 2012) a infirmat de fiecare dată zvonurile, iar detaliile vieţii sale amoroase au ieşit de curând la iveală.

Scarlett Johansson a fost fotografiată pe străzile din New York la braţul unui nou bărbat. Iubitul actriţei se numeşte Nate Naylor şi este director de publicitate.

O sursă din anturajul cuplului spune că Scarlett Johansson şi Nate Naylor sunt de cinci luni împreună.

Purtătorul de cuvânt al actriţei n-a avut nimic de comentat despre noul bărbat din viaţa ei.

În luna decembrie a anului trecut, Scarlett Johansson susţinea că a luat cea mai bună decizie din viaţa ei când a decis să se mărite cu Ryan Reynolds, deşi căsnicia lor n-a durat decât doi ani.

Casa din Los Angeles în care au locuit a fost scoasă de curând la vânzare, pentru suma de 3,65 milioane de dolari.

În prezent, Ryan Reynolds are o relaţie cu actriţa Blake Lively.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te