Homepage  / Știri / Televiziune

Schimbări în grila postului Happy Channel: Se termină „Elif”, se mută „Sezonul cireșelor” și începe un nou serial

Schimbări în grila postului Happy Channel: Se termină „Elif”, se mută „Sezonul cireșelor” și începe un nou serial

de Redactia Tvmania

În perioada următoare vor avea loc câteva schimbări în grila postului Happy Channel, iar fanii serialelor turceşti trebuie neapărat să le afle!

Astfel, începând de marţi (20 iunie), producţia “Sezonul cireșelor” se mută la ora 22.00 şi va ţine până la ora 23.00. În aceeaşi zi, de la ora 18.00, este programat şi sfârşitul sezonului doi din „Elif”.

Serialul „Elif”, care spune povestea micuţei Elif Emiroğlu (interpretată de Isabella Damla Güvenilir), continuă în prezent în Turcia cu sezonul al treilea, producţia având în total nu mai puţin de 510 episoade.

Tot pe 20 iunie, imediat după „Elif”, de la 20.00, va începe un nou serial, „Elita societății” (în original „Yüksek Sosyete”), care îi are ca protagonişti pe Hazar Ergüçlü („Inimă de frate”) şi Engin Öztürk (Selim din „Suleyman Magnificul”). Acesta va putea fi urmărit de luni până vineri, de la 20.00 la 22.00.

Serialul „Elita societății” a fost urmărit în Turcia, la postul Star TV, în perioada 16 iunie – 24 decembrie 2016 şi are 26 de episoade. Producţia este inspirată de serialul sud-coreean din 2015, „High Society”.

În prim-plan se află Cansu (Hazar Ergüçlü), o tânără care provine dintr-o familie bogată şi care a avut mereu tot ce şi-a dorit, mai puţin dragostea părinţilor ei. Ea se angajează ca vânzătoare la un magazin, fără să spună celor din jur cine este cu adevărat. Aşa ajunge să cunoască doi bărbaţi, unul care îi devine bun prieten, Ece (Meriç Aral), şi altul care o învaţă ce înseamnă dragostea, Kerem Özkan (Engin Öztürk). Acesta din urmă a muncit toată viaţa din greu şi îşi doreşte să aibă o afacere pe cont propriu.

Mutările de la Happy Channel nu se opresc însă aici

De miercuri (21 iunie) serialul “Curajul iubirii” se mută la ora 17.00, iar de la 18.00 va începe „Feriha” (serial difuzat în trecut şi de Kanal D).

Producţia, care îi are în rolurile principale pe Hazal Kaya, Vahide Gördüm şi pe Çağatay Ulusoy, va fi difuzată de luni până vineri, de la 18.00 la 20.00.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton