Homepage  / Știri / Televiziune

Schimbări la Antena Stars, câştigătorul „Chefi la cuţite”, Andrei Olteanu, se alătură echipei “Star matinal”

Schimbări la Antena Stars, câştigătorul „Chefi la cuţite”, Andrei Olteanu, se alătură echipei “Star matinal”

de Redactia Tvmania

Începând de astăzi, echipa matinalului de weekend de la Antena Stars le dă întâlnire telespectatorilor, în fiecare dimineaţă, de luni până joi, de la 08.00, la “Star matinal”. Nasrin Ameri, Andrei Ştefănescu şi Roxana Constantinescu aduc încă de la primele ore ale dimineții cele mai calde știri din showbizul românesc și nu numai.

Într-o atmosferă mereu veselă și plină de energie pozitivă, telespectatorii primesc cele mai interesante informații despre nutriție, sport, horoscop, modă și lifestyle în general, dar sunt ținuți la curent și cu cele mai noi povești din viața vedetelor invitate în platou. Tot de astăzi, lor li se alătură şi câştigătorul celui de-al patrulea sezon “Chefi la cuţite”, Andrei Olteanu.

„Pentru mine este cea mai importantă etapă din cariera mea în televiziune. Să fii pe post într-un show matinal zilnic nu e deloc puţin lucru, iar asta ne va motiva să fim şi mai buni. Sunt conştientă că va trebui să muncim mai mult, să facem faţă în continuare provocărilor, e clar că nu va fi uşor, dar de un lucru sunt sigură: va fi foarte frumos. Realizez că pentru mine e un nou început, chiar dacă vorbim de aceeşi emisiune şi de acelaşi format, iar faptul că mergem înainte cu aceeaşi echipă minunată şi unită cu care am pornit la drum ne bucurăm foarte tare!”, povesteşte Nasrin, care completează: „După cinci ani, se formase deja o obişnuinţă să ne trezim foarte devreme în week-end şi să declinăm orice invitaţii ale prietenilor. De acum însă, se schimbă lucrurile!”.

Şi pentru Andrei Ştefănescu, vestea schimbării a venit cum nu se poate mai bine:

„Este cu adevărat o provocare şi mă bucur că sunt părtaş la ea. Vorbim de un alt ritm de lucru, e un pic mai complicat pentru că totul se întâmplă contracronometru, însă noi am rămas aceeaşi echipă frumoasă, gata să se bucure de fiecare zi împreună. Aş putea vedea partea bună, că voi avea weekendurile libere de acum încolo, însă asta nu se va întâmpla, pentru că mai mereu la final de săptămână avem concerte”, a declarat Andrei, care a mai continuat. „M-am întors din Asia Express cu gândul de a scăpa de câteva kilograme, dar se pare că nici asta nu voi reuşi. Începând e azi, ni s-a alăturat şi chef Andrei Olteanu – câştigătorul sezonului patru „Chefi la cuţite”!”

„Colaborarea mea cu “Star matinal” a început chiar astăzi. Sunt foarte încântat, echipa este minunată, mă simt foarte bine alături de Andrei și de Nasrin. Vom fi în formula aceasta de luni până joi, de la 08:00, la 11:45. Voi încerca să gătesc lucruri cât mai simple, cu o interpretare specială, pentru că îmi doresc ca cei de acasă să fure câteva secrete din gastronomie, să învețe cât mai multe rețete, în special cele din gastronomia tradițional!”, a declarat chef Andrei Olteanu.

Vineri, de la 08.00 şi sâmbătă şi duminică de la ora 09.00, telespectatorii îi vor primi în casele lor pe Natalia Mateuţ, Zizica şi Mircea Eremia, în cadrul “Star matinal” de weekend cu mixul perfect de știri și divertisment.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton