România pică anual examenul la capitolul educație. Avem un sistem învechit în care 3 milioane de copii stau în bănci scriind după dictare și asimilând informații pe care mai apoi nu stiu să le pună în context și pe care, de cele mai multe ori, le uită foarte repede. 40% dintre elevi sunt analfabeți funcțional – știu să citească un text, dar nu-l înțeleg. Aproape jumătate dintre absolvenții de liceu au ratat în anii trecuți examenul de bacalaureat, iar unul din patru tineri români n-au nici cea mai vagă idee despre ce își doresc de la viitor.
„Suntem pe primele locuri în topurile europene la analfabetism și abandon școlar. Numai anul trecut 55.000 de copii au renunțat la școală mai ales din cauza sărăciei. În Finlanda reforma a început în 1970 când guvernul a decis ca fiecare copil să aibă acces la educație. Au construit școli, au introdus o masă caldă la prânz și au înregimentat în sistemul educațional toți copiii țării. Însă, marea revoluție în sistem a fost o dată cu școlarizarea profesorilor. Am fost în Finlanda să vedem ce pași au făcut ei să ajungă să aibă unul din cele mai performante sisteme din lume, iar apoi o vom vedea pe Viorica Dăncilă, care declară că vom prelua modelul austriac, e adevărat..la învățământul profesional!”, a declarat Paula Herlo.
Cum arată o zi de școală în Finlada, cum este una în România, de ce reunță copii nostri la școală, ce ar putea face autoritățile pentru a întări sistemul de învățământ, ce au de spus responsabilii despre situația educației, dar și cine sunt oamenii care își dau interesul pentru copii din băncile școlii rămâne de văzut duminică, la PRO TV.