Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale / Seriale turceşti

Serialul turcesc de succes „Scorpion”, difuzat și în România. La ce post tv îl vom vedea

de Redactia Tvmania

Inter Medya a anunțat că serialul turcesc ”Scorpion” (Akrep) își va face debutul european în România, unde va fi distribuit, în curând de Pro TV.

”Scorpion” este o dramă care aduce publicului o poveste despre familie, trădare, dragoste, blestem, prezentând o poveste plină de intrigi neașteptate, care s-a bucurat de succes în Turcia.

Can Okan, CEO Inter Medya crede că serialul va fi întâmpinat foarte bine de audiența din țara noastră, care e consumatoare de producții turcești.

„Similar cu celelalte noastre drame tradiționale turcești, ‘Scorpion’ va avea cu siguranță la fel de de mult succes pe piața internațională.  Locațiile interesante și povestea captivantă fac aceast serial unul foarte reușit. Suntem siguri că și publicului român îi va plăcea. Suntem bucuroși să fim prezenți în România ”, a declarat acesta. 

 

În rolurile principale îi regăsim pe Demet Akbag, Evrim Alasya, cunoscută publicului român din „Güneş”, și Yusuf Cim. Inițial, în serial trebuia să joace și Deniz Çakır, cunoscută din seriale precum ”În bătaia inimii” și ”Iffet”, dar ea a refuzat rolul și a fost înlocuită cu Evrim Alasya.

„Scorpion” spune povestea lui Ferda, fiica celebrului Perihan Emgen, care a fost abandonată la vârsta de un an. Ferda dă vina pe abandonul mamei sale pentru toate necazurile ei. Este hotărâtă să aibă viața care i-a fost furată și să se răzbune pe femeia care a părăsit-o când era copul. Când începe să-și pină planul în aplicare, ea provoacă accidental moartea surorii sale și de aici se naște un adevărat război între Ferda și mama care a părăsit-o. 

Serialul turcesc va putea fi văzut, în curând, la Pro tv, dar data de lansare nu a fost încă anunțată.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te