Se poartă 4D-ul! Din 1960 încoace…

Nici filmele 3D – apărute din anii ’50 – nici interacţiunea olfactivă nu sunt ceva nou în Cetatea Filmului. Prin miros, directorii de cinematografe au încercat să maximizeze experienţa în sălile lor. În 1906, înainte de apariţia filmelor sonore, ştiri difuzate la cinema, despre meciul de fotbal american jucat anual, pe 1 ianuarie, la Arena Trandafirilor (Rose Bowl) din Pasadena (California), au beneficiat de un element olfactiv: vată îmbibată cu ulei de trandafir a fost pusă în faţa unui ventilator din sală, pentru a crea atmosferă. Iar Walt Disney s-a gândit serios să includă mirosuri în filmul animat „Fantasia” (1940), dar costurile ridicate l-au împiedicat să o facă.

Abia în 1960, pelicula „Scent of Mystery” apela la tehnica Smell-O-Vision, creată de elveţianul Hans Laube în 1939. În timpul vizionării filmului, în sală erau eliberate vreo 30 de mirosuri care corespundeau acţiunii şi coloanei sonore.

Iniţial, Laube nu a găsit nici un amator la Hollywood pentru noua lui invenţie, dar după 15 ani producătorul Mike Todd Jr. a semnat un contract cu elveţianul. Tehnica presupunea ca sala să fie echipată cu ventilatoare şi ţevi prin care să fie eliberat mirosul, costul total încadrându-se între 15.000 şi 1 milion de dolari.

Miros fără succes

Filmul lui Mike Todd Jr., „Scent of Mystery”, a concurat la acest capitol cu „Behind the Great Wall”, un documentar despre o călătorie în China. Producătorul acestuia din urmă, Walter Reade Jr., voia neapărat să i-o ia înainte lui Todd Jr., folosind şi el tehnologia AromaRama (care trimitea mirosuri prin sistemul de aer condiţional al sălii), inventată de Charles Weiss în anii ’50.

Filmul a fost lansat în decembrie 1959, cu trei săptămâni înainte de „Scent of Mystery”, iar revista „Variety” scria despre „bătălia filmelor mirositoare”. Cronicile negative şi parfumurile inutile poveştii au categorisit filmul drept o strategie de marketing şi atât, destinată să readucă noii fani ai televizorului la cinema.

Nici „Scent of Mystery” n-a fost primit cu mari aplauze: ţevile fâsâiau când eliberau parfumul şi acesta nu se simţea la fel de intens în toată sala. Acesta a rămas singurul film care a folosit astfel mirosul, iar în 2000, revista „Time” făcea un sondaj de opinie în urma căruia tehnica Smell-O-Vision era numită una dintre cele mai proaste 100 de idei din istorie. Oare va schimba ceva filmul lui Robert Rodriguez, deja desfiinţat de critici?

Iată trailer-ul filmului „Spy Kids 4D: Safirul timpului”:

[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=dnLaMk3jmJs[/youtube]